O tânără de 21 de ani bolnavă de COVID a ajuns în stop cardiac la numai 2 zile de la internare

pacient
Foto: Parentingupstream / pixabay.com

O tânără de numai 21 de ani a ajuns în stop cardiac la numai două zile după ce a fost internată la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a relatat managerul Beatrice Mahler.

„Sunt extrem de marcată de evoluția unei tinere de 21 ani, care este internată acum la Institutul Marius Nasta. A venit de două zile și astăzi a trecut prin primul stop cardiac, care s-a resuscitat, dar nu știm care va fi evoluția ei în continuare. Este o tânără care nu are comorbidități importante, în afară de obezitate, și care cu siguranță nu s-a gândit că ar putea ajunge într-o astfel de cumpănă a vieții ei”, a declarat Mahler la postul de televiziune Digi24.

Medicul a atras atenția că este foarte important ca oamenii să meargă la medic, indiferent de vârstă, atunci când starea generală se deteriorează: „Prin urmare, este extrem de important, indiferent de vârstă, atunci când avem simptomatologie COVID, să luăm legătura cu medicul de familie sau, dacă el nu poate răspunde la telefon, să ajungem într-o unitate medicală. Pentru că, deși soluțiile terapeutice sunt funcționale pentru o mare parte din cei care trec prin boală, adică aproape 80% pot să treacă printr-o formă care să poată fi gestionată la domiciliu, o parte au nevoie de un ajutor substanțial, un ajutor care depășește orice capacitate de management la domiciliu, chiar dacă sunt persoane care încearcă să-și administreze terapia cu antivirale la domiciliu, oxigenoterapie…. sunt situații care, din păcate, duc la agravare și impun prezentarea urgentă într-un spital.”

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.