O specie de păsări pe cale de dispariție a fost descoperită în România

FOTO: http://pasaridinromania.sor.ro
FOTO: http://pasaridinromania.sor.ro

O specie de păsări pe cale de dispariție a fost descoperită în Botoșani, pe Lacul de acumulare Stânca-Costești, potrivit Serviciului Teritorial Botoșani al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Este vorba de gârlița mică, despre care se știe că în România, pe timpul iernii ar fi în număr de 50 de exemplare.

„Gârliţa mică este una dintre speciile de gâşte europene de talie mai mică, critic periclitată din Palearcticul de Vest. Populaţia globală a suferit un declin accentuat în decursul secolului XX, specia fiind pe cale de dispariţie”, precizează reprezentanţii ANANP.

Potrivit pasaridinromania.sor.ro, o platformă online gestionată de Societatea Ornitologică Română și BirdLife International, specia cuibărește în zona de tundră din nordul Europei și al Asiei, însă teritoriul de cuibărire nu este continuu. Declinul din ultimii ani a dus la fragmentarea teritoriului în 4 regiuni izolate: nordul Scandinaviei, peninsula Kola, zona nord-vestică a Siberiei și zona nord-estică a Siberiei. În România specia iernează, însă în numere foarte mici, de obicei în asociere cu grupurile de gârliță mare, în zonele joase de câmpie (Bărăgan, Dobrogea).

Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Prezența este constantă, însă în numere foarte reduse. Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în martie.

Populația globală este estimată la 24 000 – 40 000 de indivizi. În anii 1960 populația a fost estimată la 64 000 de indivizi; estimările de la începutul anilor 2000 au arătat un declin masiv, cu mai puțin de 27 000 de indivizi rămași. Deși aparent există o creștere ușoare numerică în ultimii ani, tendința populațională este considerată în continuare descrescătoare. Specia este clasificată ca ”Vulnerabilă”.