O rachetă rusească se îndreaptă spre Pământ: A fost scăpată de sub control, nu se știe unde va cădea

FOTO: WikiImages/Pixabay.com
FOTO: WikiImages/Pixabay.com

O rachetă rusească, scăpată de sub control, se îndreaptă cu viteză spre atmosfera Pământului, potrivit unor experți citați de CNN.

Racheta, model Angara-A5, ar urma să ajungă în atmosfera Pământului în următoarele 24 de ore. A fost lansată pe 27 decembrie, în cadrul unui test de verificare a unei tehnologii, potrivit agenției ruse de stat TASS.

Holger Krag, director în cadrul Agenției Spațiale Europene, a delcarat, pentru CNN, că se poate spune că va cădea pe Pământ în următoarele 24 de ore, însă nu se știe în ce loc, pentru că în următoarele ore va efectua mai multe mișcări în jurul globului.

Potrivit experților în domeniul spațial, racheta călătorește cu o viteză de 7,5 km pe secundă și cântărește aproximativ 4 tone, fără combustibil.

De obicei, deșeurile spațiale ard atunci când intră în contact cu atmosfera planetei, însă este posibil ca obiectele de dimensiuni mari să provoace pagube dacă aterizează în regiuni locuite.

Deși este improbabil să rănească pe cineva, „riscul este real și nu poate fi ignorat”, a declarat responsabilul Agenției Spațiale Europene.

Racheta rusească ar fi trebuit să ajungă pe orbită și să rămână acolo, însă a întâmpinat probleme tehnice.