Şi-a luat două săptămâni concediu de la serviciu şi a mers din Bucureşti tocmai în Munţii Bistriţei, pentru a căuta prin păduri cerbul carpatin. A auzit boncănitul cerbilor, dar asta o ţine pentru el. S-a întors cu fotografii, cu trei cerbi „mari şi laţi”. Adjectivele i se potrivesc de minune semeţului animal din munţii României.
Nu e ceva neobişnuit pentru Silviu Matei, fotograf de presă, dar pasionat de viaţă sălbatică. La cerbi a fost şi anul trecut, prin noiembrie, dar în Poiană Ruscă, acolo unde stă bunicul unui prieten. De şapte ani, fuge periodic din oraş spre munte, iar, de când l-am descoperit (se întâmpla anul trecut), aproape că nu e zi în care să nu intru pe site-ul lui sperând că a mai adăugat o poză-două care reuşesc să-mi lumineze ziua.
Primăvara la urs, toamna la cerb
În pozele lui, am văzut animalele din pădurile României mai bine decât le-aş putea vedea în realitate. Ciuful de pădure m-a privit cu ochii săi maronii şi pătrunzători, râsul mi s-a arătat de după câteva cetini de brad, iar de capra neagră m-a despărţit un banal smoc de iarbă îngălbenită. Fotografia lui nu poate să nu îţi stârnească dorul de munte, de bocanci care îşi taie potecă prin iarba umedă şi grasă.
Acum, e abia întors din călătoria în căutarea cerbului carpatin. „Am plecat pe 24 septembrie din Bucureşti şi m-am întors abia vineri noapte (7 octombrie). I-am prins la boncănit, e cântecul de dragoste al cerbilor, mugetul pe care îl scot la împerechere”, spune Silviu.
Cu aparatele foto şi obiectivele lor greoaie, dar şi cu rucsacul în spate, a pornit pe Valea Negrişoarei, apoi a ajuns în satul Broşteni. De aici a mai mers ceva şi a suit în Munţii Tarcău, poteca l-a purtat spre satul Brateş, apoi spre cătunul Ardeluţa. În pădurile de aici mai fusese în acest an, în luna mai, când se întâlnise cu ursul carpatin.
Sursa foto: outdoorphotography.ro
„Îl aduc şi la doi metri de mine”
Atunci, văzuse o ciută de cerb împreună cu puiul ei, supravegheaţi de la distanţă de un superb mascul. I-a ratat. Vegetaţia, brazii din faţă au făcut imposibilă o fotografie. „Îi priveam prin teleobiectiv cum se depărtau”, îşi aminteşte el într-un articol publicat pe descopera.ro.
Asta l-a îndemnat să se întoarcă. Pozele bune ies atunci când cerbul părăseşte pădurea. Şi asta se întâmplă mai ales în perioada acestui boncănit, când cerbul pleacă în căutarea ciutelor. Privind cât de clară i-a ieşit fotografia, aş fi putut spune că a avut mare noroc. Însă Silviu mă contrazice: „A fost foarte cald. Din cauza asta, cerbul ieşea din pădure târziu, noaptea. Plus că şi-au găsit ciutele foarte repede. De-aia am prins trei cerbi mari şi laţi. Pe unul l-am prins frumos, altul mi-a ieşit destul de bine, iar al treilea l-am prins noaptea”, face Silviu inventarul expediţiei de două săptămâni.
Îl întreb de ce toate acestea sunt în dezavantajul fotografului, privind totodată la imaginea unui cerb care rage şi parcă îmi transmite sunetul său impunător. „Când e frig se întărâtă şi mai mult. Şi boncănesc şi în miezul zilei. Dacă prind unul aşa, îl aduc şi la doi metri de mine”, spune fotograful. Se va întoarce la anul, va veni însă într-o perioadă mai potrivită, atunci când cerbii sunt în căutarea ciutelor, nu ca acum, când le aveau sub nas.
Sursa foto: outdoorphotography.ro
Martor la cântecul de dragoste al cerbilor
Silviu Matei, fotograf pentru Mediafax şi Ziarul Financiar, a început fotografia cu un aparat Zenit, trecând apoi la Canon. A fost mai întâi atras de fotografia astronomică, dar ieşind deseori în natură pentru a imortaliza evenimentele cereşti, a ajuns să-şi îndrepte atenţia spre cadrul natural în general şi animale în special. De vreo şapte ani, nu e lună în care să nu plece în expediţie, fie că merge în Deltă, în pădurile de foioase de la câmpie şi deal sau în Carpaţi.
Un rezumat în imagini al drumurilor sale prin ţară în găsiţi pe site-ul său, outdoorphotography.ro. De ceva vreme a simţit nevoia şi, mai ales, a găsit şi inspiraţia să scrie despre drumurile sale. Una dintre primele încercări a fost cea din iulie, după întâlnirea cu urşii din Tarcău. Acum pregăteşte o nouă poveste. O mare parte e deja gata. Iată un fragment, cel cu care a atras atenţia pe Facebook:
„Iată că veni şi toamna şi, odată cu ea, în adâncurile pădurilor şi ale munţilor ai marea şansă să auzi, aproape sau mai departe, cântecul de „dragoste al cerbilor” sau boncănitul cerbilor (se mai poate spune şi boncăluit). Fără speranţe prea mari să-i zăreşti, poate doar dacă te afli pe cărarea unuia şi mergi în linişte sau dacă ştii să grăieşti pe limba lor. Cerbii boncănesc încet, puternic sau maiestuos departe de orice fel de civilizaţie şi urmă umană, în dosul şi la umbra codrului care le serveşte drept adăpost, casă şi masă de multe secole”.
GreatNews.ro va publica întreaga poveste scrisă de Silviu Matei în săptămânile care urmează.
Silviu Matei în masivul Piatra Craiului
