O credincioasă a frecat mai multe măști de protecție de racla Sfintei Parascheva

măști de protecție raclă
Foto: Captură TVR Iași

Mia Danci, o credincioasă care a venit să se roage la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, a adus cu ea mai multe măști de protecție pe care le-a frecat de raclă.

Imaginile au fost surprinse de o echipă de filmare de la TVR Iași.

Femeia s-a născut în Bistrița Năsăud, dar de 20 de ani locuiește la Verona, în Italia. Ea a spus că va duce măștile acasă și le va da familiei să le poarte.

„Am simțit așa o chemare. Și-s 5 sau 6 ani… în fiecare an vin aicia. Locuiesc în Italia, sunt cetățean italian, dar nu pot fără ajutorul dânsei. Anul ăsta soțul meu a fost foarte bolnav. Sunt măritată cu un italian. Ajutorul îl simt”, a povestit femeia pentru TVR Iași.

„Măștile le duc acasă, pentru ei”, a mai explicat Mia Danci.

Sfânta Parascheva este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie, însă racla cu moaștele sfintei este scoasă din catedrală cu mai multe zile înainte, pentru a le oferi credincioșilor ocazia să se închine la ea.

Incidența COVID în municipiul Iași este foarte ridicată, de aproape 10 la mia de locuitori.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.