O companie din industria auto închide o fabrică în România și face restructururi la o altă unitate

FOTO: Youtube/Guvernul României
FOTO: Youtube/Guvernul României

Grupul japonez Yazaki a decis să închidă fabrica de la Buzău. Aici sunt aproximativ 600 de angajați. De asemenea, grupul japonez va face restructurări la fabrica de la Ploiești.

Compania a transmis că este nevoită să ia această măsură din cauza întreruperii premature a uneia dintre liniile de automobile ale principalului client. Cauza este reprezentată de tranziția rapidă la mașinile electrice.

De asemenea, grupul japonez mai transmite că ia această măsuri și pentru ca celelalte fabrici pe care le are în România să își continue activitatea și să se dezvolte în viitor.

Procesul de restructurare a început în luna august și este în curs de desfășurare, pe baza înțelegerilor făcute de comun acord cu sindicatul companiei.

Angajații care pleacă vor primi asistență, beneficii financiare și sprijin social peste cele prevăzute de lege, mai spun reprezentanții grupului japonez.

Compania mai deține unități la Brăila și Caracal. Anul trecut, a raportat afaceri de 1,28 miliarde de lei și un profit de 20 de milioane de lei, în scădere cu 69%. La toate fabricile grupului din România sunt peste 7.000 de angajați.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.