O căprioară extrem de rară în fauna din România a fost surprinsă în Parcul Natural Bucegi

FOTO: Obancea Cătalin, Parcul Natural Bucegi
FOTO: Obancea Cătalin, Parcul Natural Bucegi

O căprioară albă a fost surprinsă în Parcul Natural Bucegi. „Apariție surpriză la unul din punctele de hrănire monitorizate de colegii nostri de la Romsilva – Administrația Parcului Natural Bucegi. O căprioară complet albă, camuflată perfect pentru iarnă, a fost fotografiată de camera cu senzori”, transmite Romsilva.

Culoarea blănii este din cauza albinismului, care este o tulburare genetică, caracterizată prin lipsa sau producerea unei cantități foarte mici de melanină, pigmentul responsabil cu colorarea pielii, a ochilor și a părului.

Albinismul nu este o boală sau rezultatul vreunei mutaţii genetice, are loc din cauza unei dezordini congenitale hipo-pigmentare, caracterizată de absența parțială sau totală a melaninei, pigmentul natural . Această culoare dezavantajează animalul pentru că iese foarte tare în evidență, în afara sezonului hibernal.

În lumea animală, apariția exemplarelor albinoase este de regulă, un indicator al densității ridicate. Aceste tulburări genetice apar în urma fenomenului numit consangvinizare, adică fecundarea exemplarelor înrudite, mai transmite Romsilva.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.