O albină gigant a fost redescoperită: „E un buldog zburător al insectelor”

FOTO: Clay Bolt/Claybolt.com
FOTO: Clay Bolt/Claybolt.com

O albină care a fost văzută ultima dată în 1981 a fost redescoperită în Indonezia de o echipă de cercetători alcătuită din ecologiști și oameni de știință. Exemplarele din specia Megachile Pluto, cunoscută și ca „albina gigant a lui Wallace”, au fost redescoperite în insulele indoneziene North Moluccas, în luna ianuarie.

Săptămâna aceasta, oamenii de știință au dat publicității și primele imagini și filmări cu un cuib și regenia acesteia. „Pe fondul declinului global dovedit al diversităţii insectelor, este minunat să descoperim că această specie emblematică încă mai rezistă”, a spus Simon Robson, membru în echipa de cercetare şi profesor la Universitatea din Sydney.

Cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Universitatea Saint Mary din Canada și Universitatea Princeton din Statele Unite speră că această specie, foarte rară, trăiește și în alte păduri din această regiune.

Femelele acestei specii de albine pot ajunge până la o lungime de 3,8 centimetri și o anvergură a aripilor de peste 6 centimetri. De asemenea, masculii cresc până la 2,3 centimetri.

„A fost uimitor să vedem acest „buldog zburător” al insectelor, despre care nu ştiam sigur dacă mai există. Este incredibil să vezi cât de frumoasă şi de mare este această specie în realitate, să auzi sunetul asurzitor al aripilor sale gigantice atunci când îţi trece pe deasupra capului.

Visul meu este acum să folosesc descoperirea pentru a transforma această albină într-un simbol al conservării în această regiune din Indonezia”, a declarat fotograful Clay Bolt, cel care a realizat primele imagini şi filmări cu albina gigantică.

Insecta a fost botezată după numele naturalistului britanic Alfred Russel Wallace, cel care a formulat teoria evoluţiei prin selecţie naturală înainte ca Charles Darwin să-şi publice lucrările.

Wallace a colectat exemplare din această specie pentru prima dată în 1858 în timp ce explora insula indoneziană Bacan.

„Sper că redescoperirea va atrage cercetări care ne vor oferi o înţelegere mai profundă a acestei albine unice şi va determina eforturi viitoare pentru a o proteja de la dispariţie”, a declarat cercetătorul Eli Wyman, de la Universitatea Princeton.

FOTO: Clay Bolt/Claybolt.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.