Alina și Cristian Ciobanu s-au căsătorit în Densuș, în Țara Hațegului / Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
În 26 de ani am fost la multe nunți. Să tot fie vreo 20. La primele dintre ele am scăpat ieftin: nu aveam mai mult de cinci-șase ani (eram unul dintre acei copii omniprezenți la nunți care îi sâcâie pe adulți tot alergându-se pe holurile restaurantelor) și de pe la douăsprezece noaptea dormeam întinsă pe-un scaun, cu capul în poala mamei, cu mintea departe de zdrăngănelile lăutarilor. Mai târziu, lucrurile au început să se complice: la 16 ani nu-ți mai permiți să tragi la aghioase când plictiseala începe să-și bage coada. Vrei, nu vrei, trebuie să stai treaz.
Așa că încerci să te păcălești: îți scoți vecinul de masă până afară ca să dați două-trei ture în jurul restaurantului, te amăgești înfulecând o chiftea sau numărând minutele până la următorul fel de mâncare, te duci până la baie să-ți mai dai cu un strat de ruj sau joci o horă-două pe acele sârbe care se încăpățânează cu nerușinare să se lungească la nesfârșit. La una dintre nunți îmi aduc aminte cum l-am luat pe tata și am plecat într-o plimbare nocturnă pe străzile Bucureștiului, prelungită destul de mult. Sunt sigură însă că nu am ratat nimic.
Pentru că așa sunt gândite multe dintre nunți: ne încolonăm și mergem la biserică, ne suim în mașini și ne ducem la restaurant, mâncăm din șirul de farfurii care ni se perindă prin fața ochilor, dăm darul și plecăm acasă plictisiți.
Exact cu această plictiseală au decis să se ia la trântă Monica și Andrei Găitănaru, doi tineri din București care s-au căsătorit anul trecut în august, în satul Șimon de lângă Bran. „N-ar fi fost drăguț să ne plictisim la nunta noastră. Și cele mai frumoase nunți la care am fost tot plictisitoare erau, foarte lipsite de imaginație”, povestește Andrei, și completează că de prea multe ori participanții la o nuntă sunt stresați. Tânărul de 32 de ani lucrează într-o agenție de PR, este publicist (a scris pentru Dilema Veche) și urmează să își dea doctoratul în filosofie. Monica (31 de ani) studiază psihanaliza și se pregătește să devină psihoterapeut.
Mirii au avut două cerințe majore pentru nuntași. În primul rând, să nu îi prindă îmbrăcați în „echipamentul de nuntă” tipic, adică bărbații în costum, iar femeile în rochii. Însuși Andrei s-a îmbrăcat în bluză albă și pantaloni indigo din in, iar mireasa a avut o rochie din in cu dantelă. Buchetele au fost făcute din flori de câmp culese cu o seară înainte de viitoarea mireasă alături de nașe (cuplul Andrei-Monica a avut două perechi de nași).
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
„Să nu ai senzația că-ți vei face nunta mai frumoasă împopoțonându-te cu multe chestii”, este de părere Andrei, și amintește despre cei cu sacou și cravată că de la un anumit moment al nunții încep să și le dea jos tocmai pentru a se simți bine: „E paradoxal. Recunoști prin asta că nu te simți bine”.
A doua doleanță a mirilor a fost ca invitații să nu vină cu bani sau cadouri (petrecăreții doar și-au plătit singuri cazarea – cei aproximativ 30 de nuntași au fost cazați în două pensiuni din satul Șimon).
În lunile de pregătire de dinaintea nunții au descoperit cum li se spune cavalerilor și domnișoarelor de onoare din zonă – pocânzăi și pocânzoaice – și au aflat cum se face un brad de nuntă în Șimon: din panglici, știuleți de porumb și un măr în vârf înțepat cu bețe de chibrit.
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Cuplul și-a dorit foarte mult ca nunta să se desfășoare afară, chiar dacă asta însemna să-și asume riscul unei ploi care să transforme toată sărbătoarea „într-o chestie tristă în pensiune”. Dar au avut noroc și au prins o zi luminoasă. Sluja s-a desfășurat într-o mică biserică veche din Șimon, ce amintește de casele văruite în alb din Grecia.
Pentru petrecere nu s-au complicat cu cine știe ce meniuri: au făcut grătare, iar mamele mirilor au completat masa cu bunătăți făcute de ele: salate de vinete și de legume.
Prietenii pricepuți într-ale muzicii și-au adus chitările, Andrei a venit cu fluierul său de lemn și a mai primit în dar o tobă africană numită djembe (dintotdeauna i-a plăcut să bată ritmul în masă cu degetele). Au ascultat și muzică înregistrată, dar „fără manele, fără muzici ușoare”. Playlist-ul a fost întocmit de miri, cu melodii care le plac, de la The Cure, Șuie Paparude sau James Brown la jazz, muzică evreiască, lăutărească sau electro. Au avut parte și de dansuri populare jucate de profesioniști, dar momentul nu a fost unul planificat: fiul doamnei unde au fost cazați avea un ansamblu de dans folcloric și, deoarece tocmai aveau un spectacol în acea seară, au trecut și pe la nunta lui Andrei.
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Cu totul inedite au fost jocurile organizate de nuntași: unul dintre ei a adus un arc cu săgeți, spre bucuria mirelui care își dorea demult să tragă la țintă. Și mai haios a fost concursul de aruncat bușteni (după modelul întrecerilor scoțiene), idee ce i-a aparținut unuia dintre nași. „Am încercat să aruncăm un sfert de oră apoi am lăsat-o baltă. Era greu să-l ții în mână până când îl aruncai”, rememorează Andrei.
Sărbătoarea a continuat cu foc de tabără, cântece la chitară, dans și băutură. Când s-a lăsat noaptea au aprins și cele zece lampioane cumpărate din București: „Văzusem lampioane la mare în Vamă: în fiecare seară erau lansate de pe terase și se duceau spre mare. Am avut emoții pentru că nu știam dacă dăm foc la pădure sau incendiem vreo șură. În teorie, ele se prăbușesc doar când se sting”.
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
Foto: Alex Spineanu
A doua zi, toți invitații erau triști că trebuie să plece acasă. Ulterior, unii dintre participanți s-au trezit cu mesaje pe Facebook de la prietenii lor care îi anunțau entuziasmați că au „descoperit” pe rețeaua de socializare o nuntă foarte frumoasă. „Păi, eram și noi acolo”, a venit răspunsul.
Andrei spune că totul a fost foarte simplu: „Dacă ești în stare să organizezi un grătar acasă, nu e mult mai complicat. Totul este doar să vrei. Poate îi inspirăm și pe alții și avem și noi șansa să mergem după aceea la nunți faine”.
Țara Hațegului / Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Cu doi ani înainte, în mai 2009, un alt cuplu de orășeni alegea să își organizeze o nuntă aparte, de data aceasta una tradițională românească. Alina și Cristian Ciobanu, doi tineri de 27 de ani, s-au căsătorit în biserica veche din Densuș, un sat din Țara Hațegului, aflat în județul Hundeoara. Ca în basmele românești, nunta a durat trei zile.
Pe când era student la Facultatea de Geografie a Universității din București, Cristian a lucrat ca voluntar la înființarea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Apoi, vreme de vreo cinci ani, a tot mers în zonă, și-a făcut prieteni, iar în 2008, când a fost în vacanță acolo alături de Alina, au hotărât să se căsătorească în Țara Hațegului. Cristian își dorise dintotdeauna o nuntă tradițională – cu ii românești, muzică veche (i-au invitat pe cei de la Trei Parale să le cânte) și hore încinse în curte. „Alinei i-a plăcut foarte mult ideea, ea nu s-ar fi văzut niciodată în „rochie din-aia albă pufoasă””, povestește el.
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
„Eu încerc să fac lucrurile cât mai natural / sincer cu putință. Am vrut ca nunta mea să fie ceea ce ar trebui să fie o nuntă. Din păcate astăzi nuntă înseamnă bani (bani dați, bani primiți ca dar, nași bogați) – restaurant – rochie de mireasă. Eu văd nunta ca pe o taină creștină și o adunare de oameni care să asiste la ea din dragoste pentru cei doi care se leagă în fața lui Dumnezeu. Nu concepeam ca cineva invitat la nunta mea să se gândească prima dată la bani (așa cum facem toți când primim o invitație). Din cauza asta la noi nu a fost cu dar, ci un fel de excursie cu minimum de costuri, anunțate înainte. Maximumul pe care cineva a trebuit să-l plătească a fost 250 de lei (cazare două nopți, transport local, trei mese pe zi și bineînțeles masa festivă și petrecerea). Nu am invitat (ba chiar am refuzat) rude îndepărtate care veneau din obligație (adică părinții noștri au fost la ei și ei trebuie neapărat să vină la noi deși nu m-au văzut de când aveam 3 ani)”, povestește Cristian.
„Ceea ce m-a bucurat cel mai mult e că grupul acesta de 60 de oameni de la nunta noastră a acționat ca o comunitate – fiecare a contribuit cu ce a putut”, continuă el. Astfel, sora lui a cusut hainele, fratele Alinei – de profesie bucătar – a gătit mâncarea, o altă doamnă din Hațeg a făcut prăjiturile și tortul în casă, alți nuntași au servit la masă sau au spălat vasele, cei care aveau mașini au cărat ce mai trebuia, iar un prieten le-a făcut fotografiile.
Invitațiile – decorate cu desene și simboluri tradiționale – au fost realizate de miri. La fel și florile de prins în piept, care nu erau din plastic, ci din ceramică pictată.
„Ideea generală este de urcare, evoluţie: copacul creşte, scara urcă, drumul suie şi noi evoluăm alături de comunitate, prietenii printre care trăim”, Cristian Ciobanu
„Treaba asta cu naturalețea a prins. Toată lumea s-a simțit minunat și chiar și azi ni se spune că nunta noastră a fost cea mai frumoasă. Fata din formația Trei Parale, Beatrice, mi-a zis la un moment dat în timpul nunții, așa cu un pic de tristețe, că e mai frumos ca la nunta ei”, își amintește el.
Deoarece Cristian are o reputație de încăpățânat – pleacă de la petreceri dacă se pune vreo manea – în momentul în care le-a spus prietenilor că este obligatoriu să se îmbrace în straie tradiționale – ei au înțeles că nu era o glumă: „În general a fost primită ca o chestie interesantă, o ciudățenie în cel mai rău caz”.
Costumele populare reprezintă una dintre cele mai mari provocări când vine vorba de o nuntă tradițională. Dar Cristian a fost norocos: mama lui și sora sa, Alina Ștefania, au cusut 15 dintre costumele nuntașilor, printre care și pe cele ale mirilor și ale nașilor. Alina, care a absolvit Universitatea de Arte, secția Restaurare, cu specializarea pictură pe lemn, are și un blog despre straie tradiționale.
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Mirii au purtat același model de haine, doar că ceea ce era roșu la mireasă era negru la mire și invers. Modelul a fost preluat de la o expoziție a Muzeului Țăranului Român, iar croiala a respectat tipul vechi (de pildă, umerii căzuți la cămașa mirelui). Catrințele miresei (șorțuri dreptunghiulare din stofă) și brâul mirelui au fost cumpărate de la unul dintre târgurile MȚR. Straiele nașilor au fost și ele pereche. Alți nuntași au apelat la un magazin de haine tradiționale din centrul vechi al Bucureștiului, de unde au cumpărat sau au închiriat haine și accesorii tradiționale. Restul hainelor au fost fie moștenite, fie cumpărate de la târgurile MȚR sau din diferite magazine.
Emoții au fost destule. Vineri, pe la ora prânzului, când viitorii soți așteptau prima tranșă de nuntași, au aflat că trenul care plecase din București și în care se aflau 13 invitați era oprit undeva pe câmp: unul dintre vagoane luase foc, așa că oamenii coborâseră din tren și petrecuseră o noapte în Câmpia Română.
Momentul critic a fost cu puțin timp înainte de ceremonia religioasă. Cristian a început să se îngrijoreze când a văzut cum mașinile cu turiști treceau una după alta spre biserică. Totul părea compromis în momentul în care și-a făcut apariția un autocar uriaș plin cu turiști. Dar lucrurile s-au rezolvat după ce mirele și nașul s-au dus la ei cu o năframă-n vârf de băț și i-au convins să lase nunta să intre în biserică, iar ei să o viziteze doar pe dinafară. Așa că alaiul, cu stegarul în frunte, s-a urnit și a urcat la frumoasa biserică de piatră din Densuș.
„Când părintele a văzut 70 de oameni îmbrăcați tradițional, și steag și băieții care au cântat la strană, a fost extrem de impresionat. Mai ales că săracu’ nu mai făcuse o cununie de vreo câțiva ani”, spune Cristian. După slujba religioasă, nuntașii au făcut o horă chiar în fața bisericii din Densuș.
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
A urmat petrecerea, care a avut loc în Sarmizegetusa, la pensiunea Zamolxe. Nuntașii au jucat hore, învârtite și sârbe în bătătură. Deși 90% dintre nuntași nu mai jucaseră până atunci dansuri tradiționale, nașul i-a învățat cum să-și miște picioarele pe ritmurile rapide cântate de formația Trei Parale. A treia zi – duminica – s-a încheiat cu frigărui, stat la soare pe țoale țesute la război și cu nedorita, dar inevitabila plecare spre București.
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Foto: ecarteanuntii.wordpress.com
Celor care vor să facă o nuntă tradițională, Cristian le spune să nu facă o scenetă: „Una e o nuntă tradițională și alta e o punere în scenă. Eu nu am vrut haine tradiționale, ci unele moderne dar inspirate din tradiție. E absurd să revenim la aceleași haine, dar valorile trebuie păstrate. Nu trebuie să revenim la ceva vechi, ci trebuie să ne regăsim personalitatea noastră. Eu folosesc cămășile de inspirație tradițională în loc de costum și cravată pentru că așa îmi place, așa mă simt EU”.
Îi mai sfătuiește să nu țină cont de ceea ce se face astăzi la o nuntă: „De-asta trebuie să-ți modifici sistemul de referință din „ce se face” în „ce vrei tu să faci”. Am râs în hohote când un prieten mi-a spus despre o altă nuntă la care a fost el: „nu a fost o nuntă ca a ta, a fost una așa… tradițională”. Tradițional la el însemna așa cum se face azi”.
Mai multe fotografii de la nunta Monicăi și Andrei Găitănaru găsiți aici.
Despre nunta Alinei și Cristian Ciobanu puteți citi și aici.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
