Număr uriaș de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore. Record de pacienți la ATI

cruci cruce cimitir
Foto: Skitterphoto / pixabay.com

În ultimele 24 de ore au fost raportate 523 de decese din cauza COVID. De asemenea, s-au înregistrat 16.765 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2.

Numărul persoanelor internate la terapie intensivă a atins un nou record, 1.867 de bolnavi fiind internați la ATI.

Aceasta este a doua zi când în țara noastră sunt raportate peste 500 de decese de COVID. Recordul este de 574 de decese.

Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.587.880 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 7.479 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.345.324 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.765 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 204 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.557 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au murit 45.503 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 25.10.2021 (10:00) – 26.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 523 decese (260 bărbați și 263 femei), din care 12 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 523 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 192 la categoria de vârstă 70-79 ani și 152 la categoria de vârstă peste 80 ani.

481 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău și Suceava, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 511 decese.

Din totalul de 523 pacienți decedați, 469 erau nevaccinați și 54 vaccinați. Cei 54 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 53 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.637. Dintre acestea, 1.867 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 479 sunt minori, 436 fiind internați în secții și 43 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.197.305 teste RT-PCR și 4.249.026 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.350 de teste RT-PCR (13.268 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.082 la cerere) și 53.356 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 149.377 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.917 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.797 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 de persoane.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.