Nicușor Dan, bruiat de mașinile de gunoi ale primăriei în timp ce susținea o conferință | VIDEO

nicușor dan
Sursa foto: Digi 24

O conferință de presă susținută în sectorul 5 de candidatul la Primăria Capitalei Nicușor Dan a fost bruiată de camioanele de gunoi ale primăriei de sector, inscripționate toate cu inițialele primarului Daniel Florea.

La începutul conferinței el a explicat și de ce a ales să o țină în aer liber: „Nu am ales această locație ca să dovedim că e mizerie aici. Toată lumea știe că e mizerie în sectorul 5. Am ales această locație pentru ca să vorbim de dezvoltarea sectorului 5. În spatele meu, pe o porțiune de 4 kilometri, se află o linie de tren dezafectată. Această linie de tren dezafectată este o uriașă oportunitate pentru sectorul 5. Ne-am chinuit 10 ani ca să facem metroul din Drumul Taberei, cu investiții foarte consistente, și noi aici în spate avem posibilitatea practic gratuită să construim un metrou de suprafață”.

În timp ce vorbea despre lipsa dezvoltării din sectorul 5, mașinile primăriei sector 5 s-au pus în mișcare și au început să claxoneze puternic, astfel încât vorbitorul abia se mai auzea.

Mașinile de salubrizare dădeau ture exact în zona unde, pe trotuar, Nicușor Dan își susținea conferința de presă. La un moment dat, mașinile i-au și stropit cu dezinfectant pe participanții la conferința de presă.

„Ne dezinfectăm, ne dezinfectăm. Suntem calmi, ne dezinfectăm”, a spus Nicușor Dan în timp ce își ștergea dezinfectantul de pe față.

Aceasta este a doua conferință de presă susținută de Nicușor Dan pe care autoritățile locale încearcă să o „saboteze”, după cea în care viceprimarul Aurelian Bădulescu a venit neinvitat la o conferință a candidatului PNL și USR-PLUS și a vorbit tot timpul peste el.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.