Nava de desant rusă Cezar Kunikov a fost scufundată

FOTO: Wikimedia Commons
FOTO: Wikimedia Commons

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a publicat o declarație în care confirmă oficial faptul că aatacat nava rusă de debarcare de mari dimensiuni Cezar Kunikov în Marea Neagră, în această dimineață.

Armata ucraineană susține că nava, care se află în apele teritoriale ucrainene în apropie de Alupka, în Crimeea anexată, în momentul atacului, a fost distrusă.

Drone ale Serviciului de informații al Apărării din Ucraina (DIU) au lovit nava rusă de desant Cezar Kunikov în Marea Neagră în dimineața zilei de 14 februarie, transmite publicația Ukrainska Pravda, care citează surse din DIU.

Canale de Telegram au raportat un incendiu în în mare, în apropiere de Alupka-Katsiveli. De asemenea, se pare că două elicoptere Mi-8 ar fi zburat la joasă înălțime deasupra apei din zonă.

Potrivit site-ului web al Flotei ruse a Mării Negre, Caesar Kunikov este o navă de debarcare de mari dimensiuni din cadrul Proiectului 775. Nava are o lungime de 112,5 metri, o lățime de 15 metri și un pescaj de 3,7 metri. Nava de război are următoarele arme: 2×2 piese de artilerie AK-725 de 57 mm, 4×8 lansatoare de sisteme de apărare antiaeriană portabile și 2×30 lansatoare multiple de rachete A-215 Grad-M de 122 mm.

Echipajul are 87 de membri.

Se pare că nava poate fi folosită pentru a instala câmpuri de mine. Nava de debarcare poate fi utilizată cu diferite opțiuni de încărcare: 150 de soldați și 10 tancuri T-55 cu un echipaj de 40 de persoane; 12 tancuri amfibii PT-76 cu un echipaj de 36 de persoane; o unitate formată din 3 tancuri T-55 cu un echipaj de 12 persoane, 3 mortiere de 120 mm, 3 vehicule de luptă 2G 27, 4 vehicule ZIL-130, 4 vehicule GAZ-66 și un vehicul de teren GAZ-69.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.