Moment emoționant într-o tabără de refugiați din Suceava. Lucrătorii ISU au organizat ziua unei fetițe din Ucraina

Arina, o fetiță din Ucraina, care s-a refugiat împreună cu mama ei în România, a fost sărbătorită de lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Suceava de ziua ei.

„Munca psihologilor voluntari ai ISU Suceava, în Tabăra Mobilă de pe Stadionul orașului Siret, este una esențială.Ei sunt implicați în nobila lor misiune, atât profesional, cât și emoțional. Încearcă să alunge suferința celor cazați aici, empatizând cu ei și oferindu-le tot suportul de care au nevoie.Codruța, unul dintre psihologii voluntari ai ISU Suceava, a aflat din discuțiile cu o tânără mamă faptul că fiica acesteia, Arina, împlinește 7 anișori.

A postat informația pe grupul lor de socializare, iar colegii au pus la cale o surpriză…Toată lumea din tabără s-a mobilizat, inclusiv autoritățile locale, și împreună au organizat un moment special pentru micuța sărbătorită. I-au luat un tort, au adus baloane și coifuri, inclusiv cadouri.

Cu complicitatea mamei, Arina a fost îmbrăcată bine, iar la ieșirea din cort a fost întâmpinată de o mulțime de „invitați”, care i-au cântat din inimă „La Mulți Ani!” Emoțiile au copleșit-o pe mama fetiței, îmbrățișată de români, iar lacrimile nu se mai opreau. Pe de altă parte, Arina nu mai contenea cu mulțumirile, iar încântarea îi făceau ochișorii să strălucească: „Дякую! Дякую!” (Mulțumesc! Mulțumesc!)

Cel puțin pentru câteva momente, Arina a fost fericită să fie în centrul atenției… Sperăm ca printre amintirile ei din această perioadă complicată, să primeze acest moment în care a fost cu zâmbetul pe buze, iar noi, în suflete…

З днем ​​народження, дорога Аріна! La mulți ani sănătoși, dragă Arina!”, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.  

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.