AcasăSocialModificare în ceea ce privește plata amenzilor de circulație

Modificare în ceea ce privește plata amenzilor de circulație

-

Președintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea Legii nr. 203.2018 prin care se schimbă regula ca procesul verbal pentru plata amenzilor să fie trimisă la Poliție.

„Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi”, prevede actul normativ promulgat.

Legea stipulează şi că „prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, deputatul UDMR Benedek Zacharie, iniţiator, a precizat că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.

„Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul şi am ajutat şi primăriile”, a declarat deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce pensie medie au cadrele militare pensionate din SRI

0
La nivelul lunii decembrie 2025, pensia medie brută în rândul cadrelor militare pensionate din SRI a fost de circa 7.800 de lei, arată datele...

„Spion” în România. Orice SRI-ist are în raniță talonul de pensie...

0
În anul 2025, vârsta medie de pensionare din SRI a fost puțin sub 50 de ani, arată datele consultate de GreatNews. O medie atât...

Cea mai mare agenție de turism din România, acuzată că păstrează...

0
Mai mulți clienți ai Christian Tour, care ar fi trebuit să plece în luna martie în diferite excursii în Orientul Mijlociu sau în Asia,...