Ministrul Sănătății: ”Valul 4 al pandemiei va fi al nevaccinaților”. Ieri a fost cea mai slabă zi a campaniei de imunizare

Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății. Foto: gov.ro

În timp ce Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, avertizează că valul 4 al pandemiei de COVID-19 va veni și în România, urmând să îi afecteze în special pe cei nevaccinați, numărul zilnic al dozelor administrate a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele 6 luni.

”Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor. Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală”, a declarat ministrul Mihăilă, duminică seară, la Digi 24.

Mihăilă le-a cerut și celor care au trecut prin boală să se vaccineze.

”Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi”, a mai spus ministrul Sănătății.

În același timp, campania de vaccinare din România a ajuns la cel mai slab nivel zilnic al anului.

În ultimele 24 de ore au fost raportate doar 8.063 de doze administrate, 4.591 fiind la persoane care au primit prima injecție.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.877.205 persoane, iar 4.719.068 au primit schema completă.

România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata de vaccinare.