Micul oraș pescăresc în care toate casele sunt colorate

Burano, Italia FOTO: gabmarjan/Pixabay.com
Burano, Italia FOTO: gabmarjan/Pixabay.com

Burano este un mic oraș pescăresc din Laguna Venețiană din nordul Italiei. Legenda spune că pescarii care au trăit în acest orășel și-au vopsit casele în culori aprinse pentru a le putea vedea de departe, din bărci, atunci când se aflau în larg.

Pe mica insulă trăiesc aproximativ 2400 de oameni, iar principala ocupație a locuitorilor nu mai este pescuitul, ci turismul. Burano se află la aproximativ 7 kilometri de Veneția și se poate ajunge aici în 45 de minute cu bărci turistice cu motor.

La fel ca și Veneția, Burano este înțesat de canale pe care pot naviga ambarcațiuni de mici dimensiuni.

Istoria spune că Burano a fost locuită inițial de către romani, iar în secolul al VI-lea a fost ocupată de oameni din Altino, care au declarat-o una din porțile fostului lor oraș. În ceea ce privește numele, există două ipoteze. Una dintre ele spune că vine de la familia Buriana, care l-a fondat, iar cea de-a doua susține că vin de la primii coloniști din Burano, care au venit de pe mica insulă Buranello, aflaă la aproximativ 8 kilometri spre sud.

Burano a început să crească în importanță din punct de vedere economic abia în secolul al XVI-lea, când femeile de aici au devenit iscusite în producția de dantelă. Dantela de aici a fost exportată în întreaga Europă.

Culorile caselor sunt trecute în patrimoniul orașului. Dacă cineva dorește să facă orice mică renovare, trebuie să se adreseze cu o cerere autorităților, care vor stabili dacă îi permite să facă acest lucru și în ce condiții.

Pe lângă culorile caselor, printre atracții se numără și Biserica San Martino, cu o clopotniță înclinată și o pictură de Giambattista Tiepolo din 1727, Oratoriul di Stanta Barba și Muzeul și Școala de Dantelărie.