Medicul Mihai Craiu despre miocardita post-vaccinală la adolescenți: „Nu a murit niciunul”

mihai craiu medic pediatru
Medicul pediatru Mihai Craiu. Foto: Facebook

Medicul pediatru Mihai Craiu a declarat la postul de televiziune Digi 24 că, până acum, nu s-au înregistrat decese la copii din cauza miocarditei care poate apărea, în cazuri rare, ca efect advers al vaccinul anti-COVID la adolescenți.

El a mai spus că aceste cazuri sunt mult mai rare decât cazurile de sindrom inflamator multisistemic dat de boală.

„Miocardita a fost observată și raportată mai întâi în țara care a vaccinat cei mai mulți adulți tineri – Israel. Acum avem date populaționale foarte mari, care ne spun că, în principiu, avem între 6 și 16 de cazuri de miocardită la 100.000 de doze (de vaccin – n.r.). Bun, cifrele sunt ca niște cifre. Dar ele trebuie luate în context. Miocardita pe care o produce boala, în cadrul sindromului inflamator multisistemic. Aici, dintr-o mie de infectați, un copil poate să facă sindrom inflamator multisistemic. Deci probabilitatea de a face ceva rău de la vaccin este de zece ori mai mică decât de la boală. Iar de la boală nu e ușoară și nu trece în câteva zile. Toți pacienții cu miocardită postvaccinală – unii dintre ei nu au ajuns la spital -, dar cei care ajuns la spital, cel puțin copii sub 18 ani, nu a murit niciunul. Pe când de sindrom inflamator multisistemic, în Statele Unite, din 4.700 și ceva de copii, din păcate au fost peste 40 de decese. Nu e același pericol. E ca și cum ne-am asuma niște riscuri enorme spunând că tot acolo ajungem. Da, dar una este să fie de zece ori mai frecvent”, a declarat doctorul Mihai Craiu la Digi24.

Potrivit acestuia, unele țări au gestionat această problemă printr-o metodă simplă: au făcut o singură doze de vaccin la adolescenți.

„Marea Britanie și Norvegia – și au mai apărut câteva săptămâna asta – au oferit adolescenților o singură doză din vaccinuri, pentru că s-a observat că marea majoritate a miocarditelor apar la 2-3 zile după doza a doua. Cu alte cuvinte, părinții băieților care au făcut deja doza a doua nu trebuie să facă o psihoză și să meargă la toți cardiologii și să caute miocardită, dacă nu s-a întâmplat ceva imediat. Și e evident dacă au făcut acești tineri miocardită”, a mai declarat Craiu.