Marcel Ciolacu le cere liberalilor un alt șef la Secretariatul General al Guvernului. Ce motiv a invocat

Marcel Ciolacu FOTO: gov.ro
Marcel Ciolacu FOTO: gov.ro

Noul prim ministru, Marcel Ciolacu, le-a cerut partenerilor de guvernare de la PNL, să numească pe altcineva la șefia Secretariatului general al Guvernului, în locul lui Mircea Abrudean.

Potrivit hotnews.ro, Marcel Ciolacu ar fi invocat informații de la serviciile secrete și că acesta nu are certificat ORNISS.

De partea cealaltă, liderii PNL spun că Abdrudean are chiar „cel mai înalt nivel de clasificare din partea NATO”.

„Considerăm că atât timp cât a fost un excepţional cancelar al prim-ministrului Nicolae Ciucă, atât timp cât a fost un foarte bun prefect în plină pandemie în Cluj şi secretar general adjunct al guvernului în mandatele lui Orban şi Cîţu nu există niciun motiv (să nu fie numit SG- n.r.), mai ales că între timp are cel mai înalt nivel de clasificare din partea NATO, deci este unul dintre puţinii deţinători de clasificare a informaţii NATO din România”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.

Marcel Ciolacu urmează să discute despre situația lui Mircea Abrudean cu președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.