Lupte crâncene pentru putere: PSD vrea să dea jos Guvernul! PNL trage de Avocatul Poporului!

FOTO: cdep.ro curtea constituțională
FOTO: cdep.ro

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în 17 august, printr-o declarație belicoasă de la tribuna Parlamentului.

”Gata, s-a umput paharul. PSD nu va mai permite ca România să se scufunde”, a tunat Ciolacu, adăugând ostil: ”E timpul să plecați acasă sau la pușcărie, în funcție de faptele fiecăruia”.

”Orice achiziție a devenit o țeapă pentru stat, dar o mare afacere pentru clientela liberală”, a mai spus Ciolacu, acuzând dur guvernul liberal: ”În timp ce românii erau închiși în case, ați devalizat bugetul României”.

Liderul PSD dorește amânarea alegerilor locale, cu toate că acestea au fost deja amânate din cauza pandemiei.

”Românii trebuie să știe care este strategia concretă ca după alegeri să nu avem un val de înmormântări. Cum îi veți încuraja pe români să iasă la vot? Cum vor vota pacienții cu COVID, cum se va desfășura exact procesul de votare?”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Liberalii sar la gâtul Avocatului Poporului

De cealaltă parte, deputatul PNL Florin Roman a solicitat convocarea Comisiilor juridice pentru a lua în dezbatere cererea liberalilor de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Liberalii o acuză pe Renate Weber că în urma acțiunilor Avocatului Poporului ”peste 5.000 de persoane infectate au fost lăsate pe străzi și Guvernul a fost lăsat fără instrumentele necesare” de gestionare a pandemiei.

Roman a mai acuzat Avocatul Poporului că ”s-a transformat în apărătorul pensiilor nesimțite”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, le-a amintit colegilor liberali că ”noi nu putem comenta deciziile legale ale Avocatului Poporului” și că nu vede ”de ce un Guvern care are 20% în Parlament își permite să facă aceste afirmații”.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.