Lege adoptată de Senat: Profesorii care hărțuiesc elevii vor avea contractul suspendat

FOTO: Captură Youtube
FOTO: Captură Youtube

Un proiect de lege care prevede suspendarea contractelor de muncă pentru profesorii care sunt urmăriți penal, pentru fapte de violență sau de natură sexuală, până la o decizie definitivă a instanței, a fost adoptat luni de Senat.

Legea a fost inițiată de Alina Gorghiu, de la PNL.

”O persoană împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor fapte de violență sau care au caracter sexual trebuie suspendată de la catedră. Altfel, rolul esențial al cadrului didactic în procesul de formare și educare a elevilor cade în derizoriu”, a explicat Gorghiu, pentru Libertatea.

Astfel, proiectul de lege adoptat de Senat arată că profesorii vor avea contractul de muncă suspendat, la inițiativa conducătorului unității de învățământ, dacă față de aceștia s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor fappte de violență sau de natură sexuală.

De asemenea, poate fi suspendat contractul de muncă al profesorilor, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, și pentru cadrele didactice pentru care s-a luat una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune.

Dacă profesorul va fi achitat prin hotărâre definitivă, acesta își va relua activitatea și i se va plăti o despăgubire egală cu salariul și drepturile de care a fost privat în perioada suspendării contractului.