AcasăAlegerile editorilorLege nouă în Coreea de Nord. Niciun copil nu poate fi botezat...

Lege nouă în Coreea de Nord. Niciun copil nu poate fi botezat Kim Jong-Un

-

La fel ca în cazul predecesorilor săi, Kim Ir-Sen și Kim Jong-Il, ”Iubitul Conducător” își ia măsuri de precauție pentru a-și putea construi cultul personalității.

Părinții nord-coreeni care doresc să își boteze nou-născuții după liderul de la Phenian au fost rugați să își schimbe alegerea, iar cei care au făcut-o deja sunt obligați să modifice numele copiilor.

Regimul comunist a dat un decret în acest sens, în care cetățenii sunt rugați să schimbe ”voluntar” numele copiilor numiți după Kim Jong-Un.

Cu toate că nu se precizează ce se va întâmpla dacă părinții vor refuza, este greu de crezut că vor exista împotriviri la voința ”Iubitului Conducător”, titlu pe care noul lider nord-coreean l-a preluat de la tatăl său, Kim Jong-Il.

Măsuri similare au fost luate în trecut și de acesta, dar și de primul conducător al statului comunist coreean, Kim Ir-Sen, fondatorul singurei dinastii politice comuniste din istorie.

Kim Jong-Un, care seamănă foarte mult cu bunicul său, unele surse spunând că liderul de la Phenian, școlit în Elveția, ar fi suferit și câteva intervenții estetice în acest sens, iar frizura sa este similară cu cea a lui Kim Ir-Sen.

Kim Jong-un și țigările străine

Decretul cu privire la numele copiilor este al doilea dat de liderul suprem de la Phenian în ultimele zile. La începutul săptămânii, el le-a ordonat înalților demnitari nord-coreeni să nu mai fumeze mărci străine de țigări, deoarece nu este patriotic.

Kim Jong-Un este și el un fumător dedicat, însă insistă că țigările nord-coreene sunt de o calitate excelentă, dar și că oamenii care aleg mărcile importante dau dovadă de lipsă de încredere în forțele patriei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...