Kelemen Hunor nu e de acord cu un guvern minoritar

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor. Foto: Gov.ro

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că un guvern minoritar, format din PNL și partidul pe care îl conduce, nu va reuși să treacă de votul Parlamentului. „Nu văd cele 234 de voturi”, spune Hunor.

„Eu nu ştiu pe ce se bazează colegii noştri care spun că mergem cu guvern minoritar şi vom obţine votul necesar pentru a învesti guvernul. Dacă fiecare se gândeşte doar la orgoliul lezat şi la interesul de partid, atunci nu va trece, că nu are cum să treacă.

Dacă se gândeşte la o perspectivă mai largă  – negociem pe parcurs – atunci va trece. În acest moment eu nu văd cele 234 de voturi, dar, până săptămâna viitoare – marţi miercuri când se votează – se mai poate discuta”, a declarat Kelemen Hunor, la Digi FM.

În ceea ce privește alegerile anticipate, Hunor crede că singurul lucru important care se va schimba este că AUR va obține mai multe voturi.

„Se poate ajunge la anticipate, dar anticipatele nu vor schimba nimic. Va fi aceeaşi structură a Parlamentului – cu un PSD peste 40%, cu un AUR sărit mult peste ceea ce cred eu că e bine pentru România, cu USR, PNL slăbite extrem de mult şi cu noi – sper că vom fi acolo unde suntem şi acum”, a mai declarat liderul UDMR.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidul pe care îl conduce nu va vota un guvern minoritar.

„Soluția unui guvern minoritar e o greșeală foarte mare și nu putem susține așa ceva. Când ai de-a face cu patru crize – economică, sanitară, socială, politică – nu poți trece prin aceste crize cu guvern minoritar. Îți trebuie un guvern stabil cu o majoritate în Parlament.

Un guvern minoritar este o ruptură între Guvern și Parlament. Știu că au mai existat guverne minoritare în România, dar nu într-o astfel de situație de criză.

Cu certitudine, PSD nu va vota un guvern minoritar. Nu este luată o decizie în acest sens, dar acest lucru o să-l recomand colegilor mei”, a declarat Marcel Ciolacu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.