Județul din România cu cinci focare de coronavirus

Râmnicu Vâlcea. Foto: Gazeta vâlceană

Dacă până zilele trecute județul Vâlcea era considerat unul dintre cele mai sigure județe în timpul pandemiei de coronavirus, cu puțin peste 200 de cazuri, situația pare să se schimbe dramatic.

Potrivit Prefectului din Vâlcea, două focare de COVID-19 au fost descoperite în centre ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului: 77 de persoane testate pozitiv la Zătreni și 18 la Centrul Bistrița.

Alte trei focare, cu un total de 17 cazuri confirmate, au fost depistate la agenți economici din județ.

Au fost depistate cazuri și în rândul angajaților de la Serviciul de Ambulanță al județului. De la începutul pandemiei, în Vâlcea au fost înregistrate 203 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în prezent în unităţile sanitare dedicate din judeţ fiind internate 43 de persoane diagnosticate pozitiv.

Un număr-record de cazuri de coronavirus a fost raportat ieri în România, cu 799 de teste pozitive. Astăzi este așteptat un număr și mai mare.

În total, în precedentele 24 de ore au fost prelucrate 18.986 de teste. Prin urmare, rezultă că în jur de 4,2% dintre teste au fost pozitive.

Un nou record de cazuri noi de coronavirus. Câte infecții avem în ultimele 24 de ore