Joe Biden e noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Donald Trump nu își recunoaște înfrângerea!

Joe și Jill Biden se vor muta în ianuarie la Casa Albă. Foto: Twitter

Joe Biden va deveni, în 20 ianuarie 2021, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, învingându-l pe președintele în funcție, Donald Trump, anunță CNN.

Cu toate că nu au fost încă numărate toate voturile, se pare că rezultatele parțiale arată o victorie clară a lui Joe Biden, în ciuda unui avans inițial al lui Trump. Donald și-a apărat cauza pe Twitter: ”Am câștigat alegerile la mare distanță!”

Democratul Joe Biden (aproape 78 de ani) va susține un discurs în această noapte în care își va anunța victoria. Va vorbi și Kamala Harris, prima femeie care va ocupa funcția de vice-președinte al SUA.

Biden, vicepreședinte al lui Barack Obama în perioada 2009-2017, a reușit să îl învingă pe Donald Trump, însă președintele în funcție nu a comentat încă proiecțiile media, prin care democratul are deja 279 de colegii electorale, după victorii în Nevada și Pennsylvania, confortabil peste pragul de 270.

”America, sunt onorat că m-ai ales să conduc această țară măreață. Ne așteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: voi fi un președinte pentru toți americanii – chiar dacă ați votat sau nu pentru mine. Voi prețui încrederea pe care mi-ați acordat-o”, a scris Biden pe Twitter.

Noua prima doamnă de la Washington va fi Jill Biden, de profesie profesoară, care s-a căsătorit cu președintele-ales al SUA în 1977. Cu cinci ani înainte, fosta soție și o fiică a lui Joe Biden au murit într-un accident de mașină.

Joe Biden are trei copii, doi băieți din prima căsătorie și o fată din cea de-a doua.