AcasăSocialJoburi pe vase de croazieră. Pui deoparte 6.000 de euro în şapte...

Joburi pe vase de croazieră. Pui deoparte 6.000 de euro în şapte luni

-

croaziera_dunare
În cele şapte luni de contract, nu prea ai multe clipe pentru tine. Însă, cum masa şi cazarea sunt asigurate, poţi pune toţi banii de salariu deoparte. În plus, sunt tips-urile (bacşiş).

Numeroase firme româneşti recrutează personal pentru un job pe vase de croazieră. Greatnews.ro a stat de vorbă cu reprezentanţi ai uneia dintre aceste firme, prezenţi la târgul de joburi de la Bucureşti, găzduit între 16 şi 19 noiembrie în pasajul Universitate. Firma se ocupă cu angajarea de personal pentru vase de croazieră pe fluviile Dunăre, Rin, Main sau Mosel.

Joburile scoase la concurs sunt: spălător de vase, ospătar, barman, bucătar, patiser, menajeră, călcătoreasă, coafeză, muzicant (voce şi/sau clăpar), maseur, recepţionist, şef de sală, coordonator de croazieră etc.

Salariul minim – 650 de euro lunar

“Sunt contracte încheiate pe şapte luni. Salariul se negociază în urma interviului, dar se porneşte de la 650 de euro, la care se adaugă bacşişurile. Pe lună, acestea ajung cam la 300 de euro”, spune Adrian Gheorghe, de la DCR Cruise Services.

Limba germană reprezintă un avantaj, însă am aflat că pentru anumite poziţii se acceptă un nivel mediu de engleză, urmând ca germană să fie învăţată încet-încet, în timpul serviciului pe vas. “Desigur, la recepţioner e clar că trebuie să ştii germană. Dar, ca spălător de vase, poţi începe cu o engleză medie, iar apoi să înveţi cum se spune în germană la diferite obiecte din bucătărie, pentru a i le pregăti bucătarului, de cele mai multe ori german”, spune Alin Fullgrabe, de la aceeaşi firmă.

Trei mese pe zi, asigurate

Fullgrabe crede că o persoană poate trăi lejer în cele şapte luni de contract din bacşişuri. “Mâncarea – trei mese pe zi – şi cazarea sunt asigurate, tot personalul locuieşte la bordul navei. După terminarea turei, te retragi în cabină. O croazieră durează 7 sau 14 zile, iar după încheierea uneia, angajatul poate merge, desigur, să viziteze oraşul în care trage vasul”, spune el.

Un spălător de vase are un salariu de 650 de euro. Asta înseamnă că, în şapte luni, un angajat ar putea strânge circa 4.500 de euro. Mult mai bine ar câştiga recepţionerul, pentru a nu mai vorbi de şefii de sală şi de muzicanţi, cu salarii şi bacşişuri mai mari. Angajaţii de pe aceste poziţii s-ar putea întoarce acasă, după 7 luni de contract, cu peste 8.000 de euro. După cele şapte luni, părţile (angajat şi angajator) pot semna un nou contract, dacă au fost mulţumiţi de condiţii.

Dezavantaj: perioada nu apare în cartea de muncă

“Atunci, angajatorul poate renunţa la om, dacă nu i-a plăcut. Sau, dacă i-a plăcut, va căuta să-l ţină, oferindu-i un salariu mai mare”, explică Fullgrabe.

Există însă şi un dezavantaj. Vechimea în muncă pentru această perioadă nu apare în evidenţele din România. Contractele sunt încheiate pe durată determinată, în Cipru.

Cât costă cursurile de specializare pentru diverse meserii

Pentru unele dintre meserii este nevoie însă şi de o calificare, o diplomă. În urma discuţiei cu Cristina van der Schaaf, de la Horeca School, am aflat şi cât costă aceste cursuri.

bucătar – 630 de lei, curs de 4 luni şi jumătate

ospătar – 500 de lei, curs de 4 luni şi jumătate

barman – 500 de lei, specializare de 6 săptămâni

bucătar-şef – 730 de lei, specializare de 6 săptămâni

patiser, cofetar, lucrător în comerţ – 450 de lei, curs de 10 săptămâni

“Şomerii au 50% reducere, iar studenţii şi elevii – 30%”, spune van der Schaaf.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

3 COMENTARII

  1. “Dezavantaj: perioada nu apare în cartea de muncă”

    Pai ce angajator serios lucreaza asa? Voi sunteti tepari in piele de mielusel. Muncesc 7 luni si nu am cotizatie pt pensie pe cartea de munca? Timpul meu pentru profitul vostru.. ia mai puneti-va pofta’n cui, escroci de mana a 3-a ce sunteti.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...