Interzicerea centralelor de apartament în România revine în discuție. Noul ministru al Mediului spune că va face „o analiză serioasă”

FOTO: byrev/Pixabay.com
FOTO: byrev/Pixabay.com

Noul ministrul al Mediului, Mircea Fechet, spune că va face „o analiză serioasă” cu privire la interzicerea centralelor de apartament în România.

Discuția nu este una nouă. În vara anului trecut, fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, anunțase că o hotărâre de guvern în acest sens a intrat pe circuitul de avizare, iar printre reguli era specificat faptul că sunt interzise centralele de apartament pentru imobilele noi. Până acum nu s-a luat nicio decizie.

„Încă nu am luat o decizie privind termenul la care aceste centrale vor dispărea, însă pe termen lung eu sunt convins că în România şi în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puţine astfel de centrale.

Nu vreau să dau acum un termen, pentru că va trebui să fac o analiză foarte serioasă în legătură cu acest subiect, dar vă promit că, în foarte scurt timp, vom prezenta opinia mea şi a ministerului până la urmă şi despre centralele de apartament”, a declarat miercuri noul ministru al Mediului, Mircea Fechet.

Uniunea Europeană ar dori să scape de centralele pe gaz. Statele membre sunt încurajate să elimine treptat centralele pe combustibili fosili din clădiri, să înăsprească cerințele naționale pentru înlocuirea centralelor de apartament și să limiteze, după 2029, introducerea acestora pe piață.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.