Inspectorii de la Consiliul Concurenței anchetează 12 bănci pentru un posibil cartel

FOTO: rawpixel/Pixabay.com
FOTO: rawpixel/Pixabay.com

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că au fost inspecții la 12 grupuri bancare.

Inspecțiile au durat trei zile, timp în care au fost adunate dovezi. Băncile sunt suspectate că au avut înțelegeri asupra modului în care se calculează scorul de credite, fapt ce a dus la blocarea accesului unor clienți.

Ridicarea documentelor care ar putea reprezenta dovezi a fost făcută cu mandat judecătoresc. În funcție de acestea, dar și de modul în care vor colabora băncile implicate, anul viitor ar putea exista deja un rezultat al investigației, a mai afirmat Chirițoiu.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București. Inspectorii urmăresc astfel să obțină informații și documente necesare pentru a clarifica dacă există sau nu o practică anticoncurențială.

Inspecțiile inopinate sunt o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, dar nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.