În creierul unei fetițe de 1 an a fost descoperit embrionul fratelui său geamăn

creier radiografie
Imagine cu rol ilustrativ. Sursa: Asnaebsa / Wikipedia.org

În creierul unei fetițe în vârstă de 1 an din China a fost descoperit embrionul fratelui ei geamăn, relatează „The Independent”.

Medicii au făcut descoperirea după ce fetița a fost adusă la spital deoarece avea probleme cu abilitățile motorii, iar dimensiunea capului său era mai mare decât cea normală.

Cazul său este relatat într-un studiu publicat în jurnalul științific „Neurology”. Practic, medicii din Shanghai au descoperit că în creierul fetiței se dezvoltase embrionul geamănului său.

Această anomalie rară se numește „foetus in foetu” sau „geamăn parazit”. Este o anomalie de dezvoltare despre care se crede că apare când un făt geamăn parazit crește în geamănul gazdă. Este posibil ca această anomalie să apară foarte devreme într-o sarcină gemelară, când fetușii au o placentă comună, iar un făt se înfășoară și îl învăluie pe celălalt, potrivit Wikipedia.org.

Geamănul învelit devine un parazit, în sensul că supraviețuirea sa depinde de supraviețuirea geamănului gazdă, aprovizionându-se totodată cu sânge și nutrienți de la acesta din urmă. De regulă ei mor înainte de naștere. Se estimează că „foetus in foetu” apare la 1 din 500.000 de născuți vii.

În cazul fetiței din China, fetusul a fost descoperit în urma secvențierii genetice.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.