Impozitarea cu 85% a pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională

curtea constituțională motivarea CCR
Foto: ccr.ro

Curtea Constituțională (CCR) a decis, marți, cu unanimitate, că impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei este neconstituțională. Obiecția de neconstituționalitate a fost admisă în totalitate, iar legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei. Legea a fost contestată la Curtea Constituțională de Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Avocatul Poporului.

Camera Deputaților a adoptat, pe 17 iunie, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei cu până la 85%, inclusiv cele ale magistraților, militarilor și polițiștilor, cu 85%.

Potrivit legii, „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat că a atacat la Curte supraimpozitarea pensiilor speciale deoarece consideră că beneficiarii acestora ar fi astfel discriminați.

„Este vorba de o impozitare, chiar dacă legea vorbește de o taxare. În realitate suntem în fața unui impozit, ba mai mult, a unei duble impozitări. Pensiile de serviciu de peste 2.000 de lei sunt deja impozitate cu 10%, iar taxarea introdusă de lege se adaugă peste acea impozitare.

Pe de altă parte, am considerat că sunt încălcate două articole din Constituție, articoul 16 și articolul 56. Orice stat are dreptul să își stabilească sistemul de impozitare, dar acesta trebuie să fie nediscriminatoriu. Aici, pensionarii care primesc pensii de serviciu sunt discriminați”, a susținut Renate Weber.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.