Un bătrân fără casă primește o haină la sediul asociației Samusocial / Foto: Andreea Dogar
După ce am scos jumătate din hainele pe care le aveam în cel mai mic șifonier și am mai adunat câteva și de prin alte dulapuri, le-am pus pe toate în pungi și în saci negri de plastic. Am îndesat de toate: fulare, pantaloni, tricouri, căciuli, batiste, ghiozdane, traiste și genți. O sumedenie de lucruri de care nu mai aveam nevoie și care nici nu mai încăpeau pe rafturi. La sfârșit, am strâns trei saci mari și două plase. Când le-am depozitat pe balcon și am văzut cum ocupă o bună parte din balconul meu și-așa îngust, mi se părea că am strâns cantități uriașe de haine. Mă înșelam.
Au încăput toate într-un taxi și le-am dus la sediul Samusocial, o asociație care îi ajută pe oamenii străzii din București. Dimineața în care am ajuns la sediul din Cotroceni era una atipică: la 10 dimineața era cald și a trebuit să îmi dau geaca jos, chiar dacă era deja noiembrie. Frunzele galbene foșnitoare dădeau un aer prietenos Bucureștiului. Însă ziua era, probabil, una dintre ultimele zile calde din acest an. Când vine iarna, aducând zăpadă și geruri, pentru cei mai mulți dintre noi încep zilele în care ne enervăm că stăm prea mult în trafic, că primarul nostru iar nu a încheiat niciun contract cu firme de deszăpezire și că din tramvai coborâm direct în băltoace.
Însă la Samusocial am aflat că, dacă pentru noi iarna este o neplăcere, pentru oamenii străzii este un chin. Uneori, este letală.
Am intrat într-o sală cât o sufragerie mai mare ca să le ajut pe fetele de la Samusocial să despacheteze hainele pe care urmau să le împartă oamenilor fără adăpost. Camera era ticsită de îmbrăcăminte: pe o masă imediat lângă intrare se strângeau haine pentru bărbați, ceva mai în față se înălța o grămadă cu îmbrăcăminte pentru femei, urmau cele pentru copii, cele pentru vară pe o altă latură și tot așa. Mușuroiul hainelor pentru femei creștea cel mai rapid: aparent, doamnele donează mai mult decât bărbații. „Umplem toată magazia cu haine de femei”, mi-a spus Monica Tăutul de la Samusocial.
Dar asociația are nevoie mai ales de haine pentru bărbați deoarece adulții fără adăpost din București sunt în procent de 85% bărbați, mi-a spus ea. Mulți dintre ei au ajuns în stradă după ce, în urma unui divorț, au renunțat la casă în favoarea soției și a copiilor, iar apoi și-au pierdut serviciul și nu și-au mai permis o chirie.
Foto: Andreea Dogar
Foto: Andreea Dogar
Camera-depozit de haine / Foto: Andreea Dogar
În timp ce călcam cu atenție printre saci, punguțe, ghiozdane pentru copii și pantofi, aveam iarăși impresia pe care o avusesem și acasă, în balcon: mi se părea că în jurul meu sunt o mulțime de haine, cât să îmbrace toți oamenii străzii din București.
Despachetam și triam hainele alături de Alina Neagu, asistent social la Samusocial. Uneori, din pungile de plastic aduse de oameni ieșeau mici „comori”, după cum le numea Alina: o cămașă albastră cu numele echipei Steaua, numai bună pentru un domn sau un palton gros și rezistent pentru o doamnă.
Există însă și donații ratate. Cineva oferise pantofi cu toc cui. Monica mi-a arătat un exemplar, întrebându-se ce femeie care locuiește pe stradă ar purta așa ceva: „Sunt diferite persoane care au făcut curat în șifonier și au adus lucruri care nu erau în stare bună. Și noi la rândul nostru le-am aruncat. Sunt ei oameni ai străzii, dar nu se îmbracă cu orice”.
După ce am terminat de selectat haine, oamenii străzii – în marea lor majoritate bărbați – s-au așezat frumos unul în spatele celuilalt și au format o coadă care ajungea până la sala cu îmbrăcăminte. Unii erau îmbrăcați îngrijit. Îmi amintesc de un domn în pantaloni și geacă de blugi, cu șapcă în cap și rucsac în spinare. Dacă m-aș fi întâlnit cu el pe stradă, nu aș fi bănuit că bărbatul cu o figură demnă care trecea pe lângă mine era un om fără adăpost. Alții erau bătrâni bolnavi sau tineri cu privirea pierdută, precum cel care umbla în papuci, fără șosete.
Pe măsură ce ajungeau în fața lui Ionel Constantin, asistentul Samusocial care le împărțea hainele, fiecare spunea de ce anume are nevoie: „Șosete n-aveți?”, „Ceva de-ncălțat dacă este”, “Niște izmene, dar nu albe, că se murdăresc”, „Un pantalon sau o geacă”, „Dă-mi-o mie p-aia cu Steaua”. Abia ce începuse distribuirea hainelor, că s-a și terminat. Asistenții erau deja forțați să dea răspunsuri negative: „N-avem geci”, „Cămăși, tricouri. Nu mai sunt decât tricouri și cămăși”, „N-avem de încălțat”. Mai rămăseseră niște teniși. „Da’ ăștia-s teniși. Ce să fac cu tenișii iarna?”, se întreba un domn. Altul se chinuia să își bage picioarele în niște bocanci destul de strâmți. I-au intrat greu tălpile în ei, dar până la urmă i-a luat așa.
În vreo 15-20 de minute maldărul de haine pentru bărbați se evaporase. Și nu trecuseră mai mult de 20 de bărbați prin fața magaziei. Hainele care mi se păruseră atât de multe la început erau, de fapt, foarte puține pentru nevoile oamenilor.
Un bătrân își privește hainele primite la sediul Samusocial / Foto: Andreea Dogar
Hainele se termină repede / Foto: Andreea Dogar
După plecarea beneficiarilor, fetele de la Samusocial mi-au explicat de ce este nevoie atât de mare de haine. În primul rând, pentru că vine iarna, iar oamenii străzii se pregătesc pentru ger. Dacă nu sunt bine îmbrăcați riscă să nu mai apuce încă o primăvară. „Iarna e un iad”, spune Alina, și își amintește cum oamenii vin la sediul lor înfrigurați, cu șosetele ude, căutând un loc unde să își usuce bocancii.
Anul trecut, asociația a făcut un apel către asociațiile de proprietari ca oamenii străzii să fie lăsați să intre în scările de bloc atunci când temperaturile scăzuseră mult sub zero grade. Reacțiile au fost negative, spune Monica: „Au întrebat cum ne permitem? În condițiile în care oamenii mureau de frig. Echipele mobile îi duceau de urgență să le amputeze labele picioarelor”.
În al doilea rând, au nevoie de haine deoarece unii dintre ei suferă de diferite boli: „Au păduchi, râie, scabie, boli de piele”. Când vin la sediul Samusocial, intră la baie și se spală. Fiecare primește săpun, șampon, pastă de dinți, lamă de ras, șosete și chiloți noi. Sunt consultați de medicul asociației, iar cei cu boli de piele primesc unguente. Dar ca să se vindece trebuie să își schimbe hainele. „O regulă este să scape de haine. Degeaba îi dai unguent dacă nu-i dai haine”, spune Alina.
Oamenii stau la rând ca să primească hainele care le vor ține de cald în iarna care vine / Foto: Andreea Dogar
Foto: Andreea Dogar
În plus, în București există o singură spălătorie socială, cea de la Grivița, mi-a explicat tânăra: oamenii care locuiesc în stradă nu prea au unde să își spele îmbrăcămintea. Așa că trebuie să își înlocuiască hainele după o perioadă de timp. „D-asta e nevoie acută de hăinuțe”, spune ea.
Acum, se estimează că în București trăiesc în jur de 5.000 de adulți fără adăpost, inclusiv în locuințe improvizate care pot fi dărâmate oricând, potrivit Samusocial. „Pentru ei avem nevoie mare de hăinuțe”, spune Monica. Au nevoie de tricouri, de bluze cu mânecă lungă, de pantaloni, de pulovere, de hanorace, de geci, de fulare, de căciuli și de șosete: „Pentru că se pregătesc de sezonul rece”.
Cei care vor să doneze se pot duce la sediile Samusocial (Str. Cluceru Udricani nr. 1-3, bl. 106A, Tronson 1, parter sau Șos. Grozăvești nr. 82Bis) cu haine curate și groase, de luni până vineri, între orele 9 și 17, cu un telefon în prealabil (0751.276.060, 0751.276.066, 021.327.22.30).
Dacă ți-a plăcut acest articol, te poți alătura, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive sau utile de pe pagina noastră de Facebook.
