Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență pentru asimptomatici

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Guvernul se va reuni în această după-amiază și pentru a adopta o ordonanță de urgență care să le permită persoanelor infectate cu COVID-19 care nu prezintă simtome și nici comorbidități să fie tratate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.

”O dată vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a-şi putea face tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Tot astăzi este așteptată și revocarea din funcție a prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu, care ar putea fi înlocuit cu Traian Berbeceanu.

Guvernul are pe ordinea de zi și o Ordonanță de Urgență privind acordarea unor zile libere pentru părinți, în vederea supravegherii copiilor, care nu vor mai merge la școală din cauza pandemiei.

”Numărul de zile libere se stabileşte pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabileşte aplicarea unui dintre scenariile menţionate. De asemenea, se propune ca pentru aceste situaţii acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020”, se precizează în proiectul guvernanților.