AcasăSocialGrevă în instanțe. Procurorii și judecătorii cer să se păstreze pensiile speciale

Grevă în instanțe. Procurorii și judecătorii cer să se păstreze pensiile speciale

-

Judecătorii și procurorii anunță că intră în grevă începând de miercuri. Aceștia sunt nemulțumiți de modificările propuse pentru modificare pensiilor speciale.

„Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, întrunită în şedinţa de marţi, la convocarea Preşedintelui Tribunalului Bucureşti, în prezenţa a 213 judecători, a hotărât, în unanimitate, că iminenta modificare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al judecătorilor”, se arată într-un comunicat al Tribunalului.

Magistraţii au hotărât, cu majoritate, adoptarea unei forme de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu ziua de miercuri, cu excepţia următoarelor cauze: măsurile preventive în materie penală, cauzele prevăzute la art. 138 Cod procedură penală, percheziţiile domiciliare şi cauzele urgente în materie civilă lato sensu (ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare), grevă (acţiune în constatarea nelegalităţii grevei, acţiune în suspendarea grevei).

Decizia de suspendare a activităţii a fost luată şi de Adunările Generale ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector înţeleg să adopte, ca formă de protest, suspendarea pe perioadă nelimitată a activităţii, cu excepţia unor cauze considerate urgente, până la adoptarea unei reglementări previzibile care să respecte independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, în baza unui proces legislativ transparent prin care, pe de o parte să fie înlăturate inechităţile existente, iar pe de altă parte, să se ţină cont de statutul magistraţilor, condiţiile de muncă şi perspectivele sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată într-un comunicat al PTB.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...

Câți români susțin creșterea cheltuielilor în domeniul apărării

0
Peste 72% dintre români ar susţine o creştere a cheltuielilor pentru apărare, astfel încât România să îşi poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni...