Grădinile Senatului. Cum va arăta parcul de lângă Palatul Parlamentului | VIDEO

palatul parlamentului locuri de muncă
Palatul Parlamentului. Foto: Dennis Jarvis (Flickr)

Palatul Parlamentului, cel mai mare edificiu din România, construit în cele mai negre momente ale dictaturii ceaușiste, va avea grădină nouă, de un milion de lei.

Senatul României a demarat lucrările la grădina din fața clădirii. Urmează să fie instalate un pavilion pentru concerte și o grădină-labirint.

Vor fi șase kilometri de gard viu, înalt de doi metri, care vor reproduce străzile de altădată ale cartierului Uranus, care a fost distrus pentru a face loc marelui palat administrativ. Deasupra fundațiilor caselor distruse vor fi plantate flori.

Pavilionul pentru concerte va fi construit unde cândva exista o fabrică de instrumente muzicale.

Grădina va avea și o fântână arteziană, în timp ce senatorii vor să dea și o dimensiune virtuală grădinilor Palatului Parlamentului.

”Cu niște ochelari speciali, vei intra în labirint și practic faci o călătorie în timp și o să vedem și casele cum au fost ele odată”, a explicat Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului.

Cu un buget de un milion de lei, bani proveniți din fondurile Senatului, grădinile ar urma să prindă contur în următorii doi ani. La proiect, care presupune și reconstrucția 3D a fostelor clădiri din zonă, participă și Ambasada Olandei. Olandezii au anunțat că vor crea un nou tip de lalea, Tulipa Uranus, special pentru Grădinile Senatului.

Noul spațiu verde va putea fi vizitat doar de cei care plătesc bilet pentru a vizita Palatul Parlamentului.