Google Maps va afișa și câte cazuri COVID-19 sunt în apropiere

Foto: Pixabay

Google, cel mai popular motor de căutare din lume, a anunțat o nouă funcție pentru serviciul Google Maps, aceasta urmând să arate câte cazuri de coronavirus sunt într-o anumită regiune georgrafică.

Informațiile provin de la Institutul medical Johns Hopkins, ziarul New York Times și Wikipedia. Google Maps va afișa numărul mediu de infectări noi din ultima săptămână. Serviciul va fi disponibil în 220 de țări.

Google Maps poate fi folosit, astfel, pentru a vă informa despre evoluția epidemiei de coronavirus, înainte de a vă face planurile de călătorie.

Serviciul va fi lansat în această săptămână, atât pentru iPhone, cât și pentru telefoanele cu sistem Android, scrie CNBC.

Ieri, în urma testelor efectuate la nivelul României, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). A fost cel mai mare număr zilnic de cazuri noi înregistrat în România de la debutul pandemiei de coronavirus.

Până ieri, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în România.