Furtuna care a făcut pagube în Europa ajunge și în România

furtună
Foto: DerTobiSturmjagd / pixabay.com

Meteorologii anunță că furtuna care a făcut probleme în Europa își va face prezența și în România începând de joi după-amiază. De asemenea, meteorologii spun că fenomenele care ajung în țara noastră nu vor fi de mare intensitate.

„De mâine după amiază vom simți și noi efectele frontului atmosferic care traversează Europa.

Ploile vor începe în partea de vest a țării, probabil până duminică vom avea averse în majoritatea zonelor țării, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil grindină. 

Toate aceste manifestări vor fi însă la intensitate mai mică decât ceea ce am avut pe parcursul verii, pentru că temperaturile, chiar dacă se mențin ridicate, totuși sunt temperaturi mai apropiate începutului de toamnă. 

Cu toate acestea, pe partea de sud a țării, 34-35 grade Celsius astăzi, posibil și mâine temperaturi în jurul a 30 grade, iar de poimâine o ușoară răcorire în spatele frontului de precipitații”, a explicat la Antena 3 CNN, Florinele Georgescu, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.