Fotografii și filme cu o cometă observată din România

cometa_ISON_RC
Cometa ISON, fotografiată de la Observatorul Astronomic Galați

Cometa ISON a fost observată în dimineaţa zilei de 20 octombrie 2013, la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, de către Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu (membru al Astroclubului “Călin Popovici”).

Cei doi au raportat către Minor Planet Center mai multe poziţii (seturi de coordonate) ale cometei. Mai departe, folosind imaginile obţinute cu două telescoape, au realizat două filme şi doua imagini cu această cometă.

„Observaţiile au fost realizate pentru a explica publicului larg, din punct de vedere ştiinţific, adevărul despre cometa ISON, ţinând cont că în presă au apărut multe speculaţii şi afirmaţii false legate de acest subiect”, au anunțat reprezentanții observatorului într-un comunicat.

cometa_ISON_si_marte
Cometa ISON și planeta Marte (marcată cu albastru)

Ei au alcătuit și o listă cu informații corecte despre cometă:

1. Cometa ISON a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 de către doi astronomi din cadrul reţelei observaţionale International Scientific Optical Network – prescurtat ISON, de unde şi numele cometei. În luna octombrie 2012, această cometă a fost observată pentru prima oară în România de către Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu, la Observatorul Astronomic Galaţi. Cei doi au reobservat cometa de-a lungul ultimului an.

2. Cometa ISON va trece cel mai aproape de Soare pe 28 noiembrie 2013, când va fi la aproximativ 1.100.000 km faţă de suprafaţa Soarelui, iar pe 26 decembrie 2013 ea va trece la distanţa minimă faţă de Pământ, de aproximativ 64,2 milioane de km. Ca o comparaţie, distanţă medie Pamânt-Lună este de 384.000 km.

3. Referitor la speculaţiile legate de dimensiunile nucleului cometei, cele mai noi date disponibile arată că nucleul cometei ISON are în jur de 2 km diametru. Ca termen de comparaţie, celebra cometa Halley are un nucleu de formă alungită, cu dimensiuni de 15 x 8 km. În ceea ce priveşte coada şi coama, ele sunt componente foarte dinamice ale cometei, aşa că estimările şi comparaţiile nu-şi au rostul: dimensiunile cozii şi a coamei depind de mai mulţi factori, printre care activitatea nucleului, distanţa faţă de Soare, intensitatea activităţii solare.

4. Presa a speculat că, dupa trecerea la periheliu (punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta), cometa ISON ar putea lovi Pământul. Realitatea este că sansele ca ISON să fie cumva deviată de Soare şi să lovească Pământul sunt practic nule: orbita cometei ISON este foarte bine cunoscută. Planetele în sistemul nostru solar se rotesc în jurul Soarelui într-o zonă, ca un circuit de curse, denumită ecliptică; cometa ISON are o înclinaţie orbitală de 62 de grade. Astfel, cometa vine spre Soare de sub planul eclipticii, şi după periheliu va fi deasupra eclipticii, aşa că şansele de a lovi Pământul sunt practic inexistente.

5. Imediat după descoperire, au apărut unele predicţii care spuneau că ISON va fi mai strălucitoare decât Luna. Este posibil ca ISON să se vadă cu ochiul liber, însă în privinţa spectacolului nu putem spune prea multe lucruri: comportamentul cometelor este foarte dificil de prezis; răspunsul cel mai onest este că nu ştim ce ne va rezerva ISON. Dar bineînţeles, noi sperăm la o cometă cât mai spectaculoasă, mai ales după trecerea la periheliu.

6. Au apărut speculaţii referitoare la efecte negative pe care le-ar avea trecerea Pământului prin coada cometei. Realitatea este că Pământul nu va trece decât razant prin eventuala coadă a cometei ISON. În plus, particulele care compun coada unei comete sunt foarte mici în diametru, de ordinul centimetrilor (cometele vin dintr-o zonă a Sistemului Solar săracă în roci, dar foarte bogată în gheţuri). Particulele ce compun coada unei comete, în momentul în care se intersectează cu Pământul, produc celebrele ploi de stele: de exemplu, Perseidele sunt formate de particulele lasate în urmă de cometa periodică 109P Swift-Tuttle.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te poţi alătura, cu un Like, comunităţii de cititori de ştiri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.