A fost pus pe șine primul tramvai din lume cu propulsie pe bază de hidrogen

FOTO: Captură Youtube
FOTO: Captură Youtube

Primul tramvai din lume cu propulsie pe bază de hidrogen a fost dat în folosință în orașul Tangsha, din provincia Habei, China.

Tramvaiul, total nepoluant, a fost fabricat de China Railway Rolling Corporation. Nu are nicio emisie de noxe și produce doar apă. De asemenea, nu produce nici oxizi de azot deoarece temperatura la care se produc reacțiile din interiorul celulelor cu hidrogen este mai mică de 100 de grade C.

Podeaua tramvaiului este la doar 35 de centimetri deasupra asfaltului, ceea ce face îmbarcarea călătorilor mai facilă, iar platformele din stații nu mai sunt necesare.

Realimentarea cu hidrogen durează 15 minute, iar tramvaiul poate rula 40 de km, cu viteza maximă de 70 de km/h.

În această primăvară, grupul francez Alstom a construit primul tren de pasageri care merge cu hidrogen. Primele teste au fost făcute deja la o viteză de 80 km/h.

Primele curse cu pasageri ar urma să fie făcute până la sfârșitul acestui an. Principalele avantaje ale trenului cu hidrogen sunt că elimină în mediul înconjurător doar aburi și poate atinge o viteză de până la 140 km/h.

Cei de la Alstom și-au denumit trenul Coradia iLint. Este alimentat de baterii cu Litiu-Ion, care își iau energia, la rândul lor, de la un rezervor de hidrogen integrat în acoperiș.

Rezervorul de pe acoperiș are 94 de kilograme și asigură o autonomie de până la 800 de kilometri. Costurile suplimentare vor apărea la adaptarea depourilor cu stații speciale de alimentare. Hidrogenul poate fi livrat de uzinele chimice care îl transformă într-un reziduu. Până acum, hidrogenul era ars.

Primul tren va circula pe linia Buxtehude-Bremervörde-Bremerhaven-Cuxhaven, în nordul Germaniei. S-au mai arătat interesate Olanda, Danemarca și Norvegia.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.