O întreagă lume îți vine în minte când asculți muzica formației „Anton Pann”: Orientul cu divanele sale care te îmbie la tihnă, curțile opulente ale sultanilor sau cele ale boierilor noștri, unde muzicienii poposeau pentru a-i încânta pe mai-marii zilei. Farmecul dulce al vechilor melodii te cucerește pe loc și înțelegi cuvintele lui Constantin Răileanu, fondatorul și dirijorul formației, când spune că muzica orientală este una cu suflet.
„Încercăm să refacem muzica de curte, muzica cultă de atunci, a elitelor din perioada bizantină și otomană. Cu influențe moderne, pentru că nu poți reface perfect. Nu înseamnă că interpretarea este exact ca cea de atunci”, explică el.
Tânărul de 34 de ani a terminat Facultatea de Teologie și ar fi putut deveni preot. Nu a făcut-o, gândindu-se că apucând pe drumul preoției muzica va deveni o prezență mai ștearsă în viața lui: „Am descoperit între timp că muzica mă pasionează mult mai mult. Iar preoția însemna o cale prin care m-aș fi dedicat foarte mult oamenilor și aș fi neglijat muzica. Am ales-o în detrimentul preoției pentru că muzica a fost un element care m-a determinat că caut”.
„Asta nu înseamnă că nu pot să aplic teologia în viața de zi cu zi. Nu sunt nici un religios habotnic, nici un ateu. Sunt un om cu picioarele pe pământ, destul de calculat. Am o filosofie de viață echilibrată”, continuă el.
Constantin Răileanu, fondatorul formației „Anton Pann”
„Să nu ne rușinăm că suntem orientali”
Studiase deja muzica bizantină la Teologie, dar a ales să devină încă o dată student, de data aceasta la Conservator. În acea perioadă, mai exact în 2004, a luat naștere formația „Anton Pann”, cu membri din cele două cercuri de prieteni în care se învârtea: vechi cunoștințe de la Teologie și noi prieteni din lumea muzicală. Ideea unei formații care să cânte muzică veche orientală, balcanică, o avea de ceva vreme, însă provocarea a apărut pe când se afla la un festival de artă medievală la Sighișoara, unde toate formațiile de pe scenă au cântat muzică occidentală. Atunci și-a pus întrebarea „Bun, noi nu avem muzică?” și a decis să arate publicului că muzica românească veche are valoare.
„Ideea era revalorificarea și conștientizarea rădăcinilor orientale a muzicii românești și a societății românești. Ideea principală a fost să nu ne rușinăm că suntem orientali. Acum, a fi oriental e văzut ca o pată, ca un stigmat. Dar a fi oriental nu e o vină și nu e nimic înjositor”, spune el.
Din contră, la ora actuală vesticii sunt tot mai fermecați de tradițiile Orientului, inclusiv de muzica acestuia, foarte gustată în afară, povestește soția sa Oana Răileanu, manager artistic al formației: „Oamenii deja se întorc spre Orient, care e un univers inepuizabil, e un sac fără fund. Îi atrage mult mai mult sufletul acestei muzici. La indieni, de exemplu, se ține cont de zi, oră, zeu, starea de spirit a compozitorului”.
„Orientul a propus o muzică în care te poți regăsi sufletește”
„Muzica orientală este mai puțin ancorată în tehnicism, cât în trăire. Occidentul se întoarce spre Orient pentru că are suflet. În Occident muzica este foarte corectă tehnic, dar nu te regăsești în ea ca trăire. Compozitorii au devenit foarte egoiști în muzica lor. Nu i-a mai interesat ce regăsește publicul, ci doar trăirea lor. Orientul a propus o muzică în care te poți regăsi sufletește. Propune o viață trăibilă, de care te poți bucura. Este ca o ceață de care te bucuri, dar care pe tehnicist – pragmatic – îl enervează pentru că îi strică mașina”, completează Constantin.
Muzica interpretată de formația „Anton Pann” își are sursa în manuscrisele medievale bizantine, otomane și apusene, inflențată totodată de spațiul balcanic, de folclorul și spiritul românesc. Dimitrie Cantemir, Ioan Căianu (muzică din Transilvania) sau Anton Pann sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror piese sunt interpretate de formație (în mare, perioada acoperită începe în Evul Mediu și se termină la sfârșitul secolului al XIX-lea).
„Ploaie de toamnă”, melodie compusă de Constantin Răileanu
Constantin este cel care scormonește în biblioteci după manuscrise, uneori chiar la mănăstiri, unde a găsit nu doar cântece bisericești, ci și piese laice. Știe greaca și latina, iar pe viitor s-ar putea apuca și de turcă. Apoi, odată ce o melodie a fost scoasă la lumină, interpretarea ei se face împreună de către toți membrii formației. Aranjamentele orchestrale îi aparţin lui Constantin, care în prezent este doctorand la Universitatea Națională de Muzică, cu o teză despre muzica bizantină.
„Manuscrisele conțin doar linia melodică simplă, fără indicații pentru orchestră. Acestea din urmă vin din cercetarea tratatelor de atunci. Altfel riști să pui la un loc instrumente care nu au cântat niciodată împreună”, spune dirijorul, prin mâinile căruia au trecut mii de tratate de teorie muzicală.
„Avantajul celor din Orient este că ei cresc în această muzică. E tradiția orală care îi învață. El a trebuit să citească extrem de mult ca să ajungă la un numitor comun”, spune Oana.
„Ca și cum ai cânta cu mâinile întoarse”
În afară de muzica de curte din spațiul oriental, formația cântă piese medievale din Spania sau din Italia, în general când melodiile respective au legătură cu Orientul.
Membrii grupului s-au schimbat de-a lungul timpului. Inițial erau 25, acum sunt zece. Cei mai mulți au studii de teologie și de muzică, însă grupul are în componență și un absolvent de Inginerie-Minerit și de Teatru, iar cel mai tânăr membru, în vârstă de 20 de ani, este student la SNSPA la Comunicare și Relații Publice.
Provocarea nu este deloc ușoară pentru instrumentiști. Asta deoarece cu toții s-au format de mici cu muzica occidentală – cu Bach, Mozart sau Beethoven, pe care au aprofundat-o la Conservator, instituție interesată mai ales de muzica vestică. „E ca și cum ai cânta cu mâinile drepte și după 25 de ani te pun să cânți cu mâinile întoarse. Nu oricine poate. D-asta s-a schimbat foarte mult formația. Din vechea trupă a mai rămas un om. Trebuie să fii pregătit să rupi legătura cu muzica occidentală pe care ai studiat-o toată viața”, spune Oana Răileanu.
Iar profesorii sau muzicienii care susțin că muzica orientală este ușoară se înșală, continuă ea: „Nu sunt specializați pe muzică orientală. Li se pare ușoară, dar nu e adevărat”. „Dacă ei iau doar partitura și citesc notele nu au cum să-și dea seama de complexitatea ei. Trebuie să citească tratatele. În două note se ascunde un univers muzical”, apreciază și Constantin.
Au cumpărat o mașină de instrumente din Istanbul
Pentru a se ridica la nivelul muzicienilor orientali, formația are repetiții de două-trei ori pe săptămână. Au înțeles că au reușit atunci când au concertat în deschiderea Centrului Cultural Turc din București, iar invitații le-au spus uimiți la final: „A sunat ca-n Turcia”.
La început aveau doar intrumente occidentale – vioară, violă, flaut, fagot, oboi, clarinet, contrabas. Însă în 2008, un fan care ulterior le-a devenit prieten i-a sponsorizat cu o sumă de bani importantă. „I-a plăcut foarte mult ceea ce făceam. M-a întrebat „Cât îți trebuie?”. Atâta. Și după o săptămână m-a invitat în oraș și a spus „Uite banii, cumpără ce-ți trebuie””, povestește fondatorul.
Așa că au mers la Istanbul și s-au întors cu mașina plină de instrumente orientale: lăute, tambur, saz (instrument cu coarde), zurnă (instrument de suflat), bendir (tamburină mare), davul (tobă), darbuka (tobă cu un corp de formă conică), caval turcesc, pupitru pentru partituri.
„I-am salarizat pe tinerii din formație din banii mei”
Chiar și cu astfel de filantropi, membrii formației nu pot să trăiască doar din concertele grupului. „Ăsta e un ideal, dar muzica pe care o facem noi nu este o muzică comercială. Nu avem satisfacții financiare atât de mari încât să nu mai facem și altceva”, spune Constantin, care este și dirijor al unui grup de muzică bizantină la Mănăstirea Antim. Iar soția sa este profesoară de pian și de muzică la Liceul „Nicolae Iorga”.
„Timp de cinci luni i-am salarizat pe tinerii din formație din banii mei din alte proiecte, plătindu-le salarii lunare. Am rămas de foarte multe ori fără bani”, spune dirijorul. „Suntem mai mult o familie. Satisfacțiile sunt mai mult sufletești decât pecuniare”, completează soția sa.
În ceea ce privește publicul, soții Răileanu apreciază că acesta nu are limită de vârstă: au venit la concertele lor copii de grădiniță, dar și vârstnici. „Cred că un numitor comun este un minim de cultură. Publicul s-a cernut de la sine. Nu este o muzică de masă. Este o muzică elegantă, făcută pentru cei care gustă muzica de genul ăsta”, crede Constantin.
„Ca și cum ai sta pe scenă cu Luciano Pavarotti, tu fiind un student”
Până acum, formația a scos patru albume: „Kalofonica”, „Zaharicale”, „Colinde”, „De la lume adunate și iarăși la lume date” (ultimul dintre ele se găsește la librăria Humanitas Kretzulescu și costă 30 de lei). Acum speră să înregistreze un nou album în luna ianuarie.
De-a lungul timpului, formația „Anton Pann” a cântat la Sala Radio, au reprezentat Radiodifuziunea Română la Festivalul „George Enescu”, dar au concertat și în cadrul unor evenimente private precum deschiderea castelului Bran sau nunta nepotului prințului Danemarcei, căsătorit cu o româncă la Casa Scriitorilor. Au susținut concerte și în Spania, unde au fost invitați de Institutul Cultural Român Madrid sau în Italia, la invitația unor biserici ortodoxe din peninsulă.
Pe 4 decembrie formația va participa la Concertul de Gală de la Sala Radio, prin care Institutul Cultural Român marchează finalul proiectului „Când Bizanțul eram noi”, în cadrul căruia grupul a susținut două concerte. „Vin cele mai bune formații din lume pe muzica de acest gen. Și trebuie să fii foarte bun ca să te lase să cânți cu ei. E ca și cum ai sta pe scenă cu Luciano Pavarotti, tu fiind un student”, spune Constantin. “Acum câțiva ani ne uitam la ei pe YouTube și uite că acum cântăm cu ei pe scenă. Și ne sunt prieteni, ceea ce este cel mai important”, conchide Oana.
