Finlandezii au rămas fără Guvern, cu doar câteva luni înaintea preluării președinției Consiliului UE

Foto: Pixabay

Întregul cabinet condus de premierul Juha Sipila a demisionat după ce n-a reușit să reformeze sistemul de sănătate al Finlandei, care era unul dintre principale obiective declarate ale Guvernului de la Helsinki.

Demisia premierului Juha Sipila a fost acceptată de președintele Finlandei, însă acesta le-a cerut miniștrilor să rămână în funcție până la numirea unui alt Guvern, scrie Euronews.

Plecarea cabinetului Sipila vine cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare. Este o asumare a eșecului de a reforma sistemul de sănătate, una dintre marile promisiuni ale coaliției formate din trei partide pentru echilibrarea finanțelor publice.

Finlanda, care va prelua președinția rotativă a Consiliului UE de la România peste patru luni, are o populație tot mai îmbătrânită, iar costurile din sistemul medical sunt în creștere.

Misiunea Guvernului era de a reduce aceste costuri, însă acest lucru ar fi dus la scăderea calității serviciilor, care sunt printre cele mai bune din lume. Cabinetul condus de Sipila nu este primul care a încercat și a eșuat să reformeze sistemul de sănătate, Executivul de la Helsinki încercând de 12 ani să ia măsuri în acest sens.

Guvernul a susținut, în repetate rânduri, că măsurile pe care le propunea ar fi tăiat aproape un procent din cheltuielile cu sistemul de sănătate, un prag considerat insuficient de premierul Sipila, care și-a dat demisia.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.