Fermierul român care mizează în continuare pe roșia Buzău 1600, un soi vechi de peste 45 de ani

Soiul de roșii Buzău 1600. Sursa foto: seminteromanestidelegume.ro

Un fermier din Ialomița care cultivă sute de hectare, dintre care aproximativ 50 doar cu legume, spune că cel mai bun preț îl obține pentru roșia românească din soiul Buzău 1600, omologat la Stațiunea Legumicolă din Buzău încă din 1976.

Dan Loagăr din Scânteia, județul Ialomița, a început afacerea de familie cu legume încă din anii `90, cu vânzarea produselor legumicole și apoi cu cultivarea. ”Am început în 1997, când vindeam în piețe legume și mergeam la țărani în curte și cumpăram. M-am ambiționat și am zis că pot și eu să produc. Am achiziționat de pe piață ce exista sămânță la Unisem și am testat multe soiuri de tomate și cu trecerea anilor, am prins experiență”, declară fermierul pentru agrointel.ro.

Pentru acest fermier, două culturi de legume sunt de bază. Prima e cea de roșii, a doua – ardeii. Roșiile prunișoare se vând și rezistă foarte bine, iar ardeiul – gogoșar, capia, gras, iute – are cerere mare și el.

Desfacerea se face în principal în piețe, dar familia Loagăr are și parteneriate cu fabricile de prelucrare. Apoi, a început colaborarea cu supermarketurile. Inițial, prin firme care distribuiau în supermarketuri, de la care antreprenorul a învățat ce înseamnă logistica, ambalarea, pregătirea, calibrarea. Odată ce a învățat aceste lucruri, a decis să elimine intermediarii și să livreze direct. Astfel, a ajuns să se numere printre cei o sută și ceva de fermieri cu care are contract lanțul de retail Lidl.

Fermierul și-a obținut certificarea Global G.A.P., un instrument cerut de retaileri și care certifică tehnologia de cultură, producția, calitatea și tipurile de tratamente roșii ce pot fi folosite.

În perioadele de vârf, când aprovizionează Lidl cu roșii, ardei și pepeni, familia Loagăr vinde către acest lanț circa 30 de tone de produse pe zi. 4-5 tone sunt roșii, iar ardei sunt 2-3 tone. Roșia Buzău 1600 pleacă din ferma Loagăr la un preț bun pentru fermier, de 3-4 lei pe kilogram.

Chiar și în anii în care bolile tomatelor sunt extrem de prezente și ”ating” și soiul său, reușește să mențină o producție ridicată. Producția la acest soi este de 20-25 de tone la hectare, o parte din recoltă ajungând la supermarket sau piață, iar restul – la fabrica de procesare.

În privinta oamenilor cu care lucrează, Dan Loagăr are până la 40 de angajați în perioadele de vârf. Îi plătește în regim de ziliere, cu o anumită sumă pe oră, la care se adaugă 25% CAS și 10% impozit.