AcasăAlegerile editorilorExplicații. De ce nu participă Iohannis la învestirea lui Trump? De ce...

Explicații. De ce nu participă Iohannis la învestirea lui Trump? De ce merge Dragnea?

-

Administrația Prezidențială precizează că nicio delegație străină nu este invitată oficial cu ocazia ceremoniilor de inaugurare a președintelui Statelor Unite.

De asemenea, mai adaugă faptul că România va fi reprezentată la învestitura lui Donald Trump de ambasadorul țării noastre în SUA.

„Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor preşedinţi, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe şefii de stat şi guvernele lor la evenimentele de învestitură.

Nicio delegaţie străină, cu atât mai puţin şefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie.

Această regulă a fost reconfirmată explicit şi cu ocazia învestirii preşedintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitaţia trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Dragnea participă

Secretarul general al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA.

Jurnaliștii de la Hotnews spun că Dragnea merge la Washington la invitația lui Elliot Roidy, vicepreședinte al comitetului de învestire a președintelui Statelor Unite, potrivit invitației prezentate presei.

Jurnaliștii de la România Liberă susțin că Elliot Broidy este un personaj controversat, celebru pentru că, în 2009, a recunoscut că a oferit mită în valoare de un milion de dolari unor oficiali ai statului New York. Procurorii au cerut patru ani cu închisoare, însă a scăpat pentru că i-a turnat pe cei care au primit mita.

„Nu înțeleg de ce e atâta supărare pe marginea acestei invitații. Este un eveniment important la care eu am primit o invitație și am decis să o onorez, și eu, și prim-ministrul. A venit invitația, mâine (marți – n.r.) o să plec în Statele Unite, miercuri o să plece prim-ministrul și o să ne și întoarcem înapoi.

Eu am primit acea invitație de la Comitetul de organizare a acestui eveniment, pentru că neexistând o administrație în funcțiune în mod oficial, singura structură care face aceste invitații este acest comitet. Am înțeles că nu pot să reprezint statul român. E în regulă.

Este o invitație pe care am primit-o și pe care o să o onorez. Am înțeles ce a spus și administrația Prezidențială. Eu mă încăpățânez să merg.

Eu nu aveam de gând să vorbesc în public despre această invitație. A ieșit în presă. A reacționat și Administrația Prezidențială, au reacționat și alții…”, a declarat Liviu Dragnea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...