AcasăInternationalEuropaElveția ridică restricțiile de muncă pentru români

Elveția ridică restricțiile de muncă pentru români

-

Începând din vara anului viior românii vor putea să trăiască și să muncească fără restricții în Elveția, a anunțat președintele elvețian Alain Berset, aflat în vizită în România.

El a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Potrivit oficialului elvețian, discuția s-a purtat și pe tema modului în care libera circulație a cetățenilor români va fi pusă în practică.

„În luna mai a anului viitor vom ajunge la sfârșitul acestui proces. Iar odată cu finele lunii mai a anului următor nu va mai exista nicio diferență și nicio restricție”, a dat asigurări Alain Berset.

„Mi s-a confirmat că discuțiile în societatea elvețiană sunt într-o notă pozitivă despre România, despre români. Nu-mi revine decât să salut faptul că începând cu sfârșitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricție”, a declarat și președintele Klaus Iohannis.

La ora actuală, permisele de rezidență pentru cetățenii din România și din Bulgaria sunt limitate. De exemplu, permisele de rezidență UE / EFTA de Tip B, care sunt valide timp de 5 ani, sunt doar în număr de 996 pe an.

Aceste restricții li se aplică cetățenilor români care vor să lucreze în Elveția în baza unui contract de peste un an sau a unui contract pe perioadă nedeterminată. Aceleași reguli li se aplică și persoanelor liber profesioniste care vor să se stabileacă în Elveția.

Foto: jarmoluk / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...

De ce Ilie Bolojan nu ar mai vrea să fie premier...

0
Președintele Nicușor Dan a declarat că există posibilitatea să fie numit un premier tehnocrat în cazul în care liderii partidelor politice nu își vor...