AcasăSocialElevii vor începe semestrul al doilea în băncile școlilor

Elevii vor începe semestrul al doilea în băncile școlilor

-

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că s-a ajuns la un acord cu privire la redeschiderea școlilor. Prin urmare, elevii vor începe semestrul al doilea pe 8 februarie în bănci. Condiția este ca situația epidemiologică să nu se înrăutățească din nou.

Ministrul Cîmpeanu a declarat că școlile se vor redeschide pe 8 februarie, data la care elevii începe al doilea semestru.

„S-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale”, a spus ministrul Educației.

Ministrul a mai spus că va exista și un calendar pentru recuperarea materiei, iar aceasta se va face prin devotamentul fiecărui cadru didactic.

„S-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care susțin examenele naționale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic. Se susține dezvoltarea unei tematici corelată cu ceea ce s-a predat și s-a asimilat de către elevi”, a mai spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a avut joi o serie de consultări cu sindicatele din învățământ, cu asociatiile studenților, cu Consiliul Național al Elevilor, cu Consiliul Național al Rectorilor și cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte ca deschiderea școlilor și a universităților, precum și salarizarea profesorilor în funcție de performanță.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce pensie medie au cadrele militare pensionate din SRI

0
La nivelul lunii decembrie 2025, pensia medie brută în rândul cadrelor militare pensionate din SRI a fost de circa 7.800 de lei, arată datele...

„Spion” în România. Orice SRI-ist are în raniță talonul de pensie...

0
În anul 2025, vârsta medie de pensionare din SRI a fost puțin sub 50 de ani, arată datele consultate de GreatNews. O medie atât...

Cea mai mare agenție de turism din România, acuzată că păstrează...

0
Mai mulți clienți ai Christian Tour, care ar fi trebuit să plece în luna martie în diferite excursii în Orientul Mijlociu sau în Asia,...