Elevii români s-au întors cu medalii de la olimpiadele de Geografie, Fizică și Matematică

Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Geografie de la Paris. FOTO: Facebook Inspectoratul Școlar Iași
Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Geografie de la Paris. FOTO: Facebook Inspectoratul Școlar Iași

Elevii români au câștigat două medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Geografie de la Paris, organizată şi derulată online, în perioada 12-18 iulie.

Medaliile de aur au fost obținute de Daniel Hanganu de la Colegiul Naţional Iaşi și Radu Andrei Brădăţeanu din Bucureşti, cea de argint de Mihai Bratu din Târgu Jiu şi cea de bronz de Darius Topai din Oradea, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).

„Lotul României, format din patru elevi, s-a reunit la Iaşi, în perioada 7-12 iulie, unde avut o perioadă de pregătire intensivă, desfăşurată la Colegiul Naţional Iaşi sub îndrumarea profesorilor Cornelia şi Dorin Fiscutean. De peste un deceniu, pregătirea teoretică şi practică a elevilor care reprezintă România la competiţiile internaţionale de geografie se realizează la Iaşi. Lotul României obţine în acest an, în urma celor trei probe de concurs – proba teoretică, proba practică şi testul multimedia, două medalii de aur, una de argint şi una de bronz”, se precizează într-un comunicat de presă al ISJ Iaşi.

Performanțe și la olimpiadele de Fizică și Matematică

Elevii români au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, organizată online de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi, a anunțat duminică ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Un alt rezultat excepţional al elevilor români! La Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obţinut un rezultat excepţional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa”, a scris, duminică seara, pe Facebook, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Felicit elevii români care au obţinut acest rezultat excepţional: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timişoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această performanţă deosebită!”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Și lotul României la Olimpiada Internațională de Matematică a performat. a obținut primul loc în Europa și locul 5 la nivel mondial, după China, Coreea de Sud, SUA și Vietnam. Aceasta este cea mai bună performanță din ultimii 23 ani, anunță Societatea de Științe Matematice din România. Olimpicii din România au câștigat 2 medalii de aur și 4 de argint, cumulând 194 de puncte, care este cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică din 1995 încoace. În 1999, România s-a clasat însă pe locul 4 la nivel internațional, cu 173 de puncte. Amintim că în 1996 România a obținut locul I la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică, cu 187 de puncte.

Elevii care au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 (IMO 2022): Robert Dragomirescu – medalie de aur la IMO 2022, Honourable mention la olimpiada internațională de matematică de anul trecut (este elev la Liceul Internațional de Informatică din București), David-Andrei Anghel – medalie de aur la IMO 2022 (medalie de argint la olimpiada internațională de matematică de anul trecut – este elev la Liceul Internațional de Informatică din București)

Elevii care au obținut medalii de argint la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 (IMO 2022): Andrei Moldovan – medalie de argint la IMO 2022, medalie de argint și la olimpiada de anul trecut (este elev la Liceul Internațional de Informatică din București), Vlad – Titus Spătaru – medalie de argint la IMO 2022, care este și prima sa participare la olimpiada internațională de matematică (este elev la Liceul Internațional de Informatică din București), Andrei-Giovani Chiriță – medalie de argint la IMO 2022, medalie de bronz la olimpiada de anul trecut (este elev la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București), Radu-Andrei Lecoiu – medalie de argint la IMO 2022, medalie de bronz la olimpiada de anul trecut (este elev la Liceul Internațional de Informatică din București).

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.