Ziua lucrează într-o bancă şi încearcă să vină în ajutorul clienţilor care au sau îndrăznesc să pună pe picioare o afacere. Seara – când banii nu se strâng, ci mai degrabă se cheltuie – o prinde de multe ori prin cluburi, în mână cu un microfon şi cu o mină fericită.
După o noapte cu cântec în ajun, ziua de lucru începe cu câteva ecouri în minte la ora cafelei de dimineaţă. Însă, în faţa clienţilor, entuziasmul parcă înnăscut şi vocea o acoperă. E genul de glas cald, dulce ca o ciocolată caldă, al cărui mesaj ajunge parcă plutind la urechea receptorului.
Auzind-o pe Youtube pe Elena Stoica, am crezut că asta face, că trăieşte din muzică. Că stă ziua într-un bârlog, compune câte ceva şi caută împreună cu colegii de trupă sunete potrivite pentru versuri. Însă nici pe departe nu este aşa. Stăm de vorbă pentru o oră în centrul vechi. A ieşit de la bancă de câteva minute şi, peste o oră şi-un pic, are autocar spre Târgu-Jiu, unde are familia.
De ce am ales-o pe ea pentru un interviu? Pentru că, fără a face compromisuri, a reuşit să îşi construiască propriul band şi să cânte cât de des posibil. Ascultându-i vocea şi văzându-i trăirile la microfon, simţi că ar putea să ajungă mult mai sus. Şi, mai ales, pentru că Elena Stoica Band ne arată care este drumul fără compormisuri prin muzica românească. O cale destul de lungă, dar pe care cei care iubesc muzica o parcurg cu zâmbete.
O voce feminină printre nouă de bărbat
Pentru Elena, lecţiile de canto nu au prea existat în peisaj. De fapt, până prin clasa a 9-a, nici nu a prea scos capul pe fereastra ce dădea spre lumea muzicală. E drept, cânta pe la focuri de tabără, alături de verişoara ei, însă abia în primul an de liceu a mers la Clubul elevilor de la ea din oraş. Lucrurile aveau să meargă destul de repede. A cântat alături de o trupă locală, după care au urmat doi ani de seri muzicale într-un club, cel mai popular din Târgu Jiu – Caractere.
În anii aceştia, a câştigat concursuri de folk şi de muzică uşoară, devenise o mică vedetă a oraşului, dar simţea că se poate şi mai mult. Cânta tot felul de piese, de la Alanis Morisette şi Amy Winehouse la Rihanna şi Shakira. Când a venit vremea să dea la facultate, a ales Administrarea afacerilor şi s-a mutat la Bucureşti. Compusese deja câteva melodii, lucra la altele.
„Sora mea mi-a postat piesele la Moga şi Măruţă. Şi aşa am fost invitată la emisiunea My Band, din cadrul Tonomatului DP2”, îşi aminteşte Elena. Se întâmpla prin 2007, an în care debuta proiectul „Zbor”, în care Elena Stoica cânta alături de chitaristul Mihai Tacoi. Au fost concerte prin Club A, invitaţii prin alte cluburi bucureştene, dar şi o interesantă colaborare a Elenei cu Trupa Veche (băieţii din fosta Vama Veche, care s-au desprins de Tudor Chirilă). Mai exact, Elena a fost aleasă să fie singura voce feminină într-un concert susţinut alături de nouă voci masculine.
Primul album – 10 piese, 7 ani
Din motive mai ales financiare, dar şi de timp, trupa s-a retras în formulă acustică, cu Elena Stoica – voce, Mihai Tacoi – chitară şi Mircea Elisei – clape. Trupa „Elena Stoica Band” susţinea primul concert în vara lui 2010. Au urmat multe altele, de la cluburi micuţe la Hard Rock Cafe.
„Noi cântăm piese dinamice, lumea nu se plictiseşte, se dansează, căutăm să facem atmosferă şi ne cam iese. Cred că interpretăm vreo 40 de piese pe seară”, spune Elena. Printre melodii cunoscute, hituri de la radio şi TV, strecoară şi piesele ei, strânse laolaltă pe un album lansat în 2011. Primul album al band-ului, numit „Arunc cuvinte”.
Versurile sunt ale Elenei, scrise în ultimii 6-7 ani, din liceu până acum. Tot ea potriveşte cu chitara o formă simplă, peste care Mihai şi Mircea vin cu sunetul final.
Nu au ales să producă un album fizic şi să îl vândă în magazinele de profil. Au pus albumul pe site-ul trupei, iar cei interesaţi îl pot descărca de acolo.
