Dragnea, despre Facebook: „Să închidă tot PSD-ul!”

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacție ironică la o întrebare legată de faptul că Facebook a închis săptămâna trecută mai multe conturi false și pagini care promovau știri „partizane” în favoarea partidului de guvernare și ar fi manipulat electoratul.

„Am auzit știrea, dar nu știu detalii. Dar dacă trebuie să închisă, poate să închidă tot PSD-ul. Până la urmă asta e, comunicăm…”, a declarat Liviu Dragnea.

Joia trecută, Facebook a anunțat oficial că a eliminat patru pagini, 26 de conturi și un grup din România care făceau parte dintr-o rețea care avea ca scop inducerea în eroare a oamenilor.

„Am eliminat 30 de pagini, grupuri și conturi din România, parte a unei rețele coordonate menite să inducă oamenii în eroare. Clonau pagini care imitau surse reale de știri, dar postau conținut partizan pro PSD”, a spus într-un comunicat de presă Nathaniel Gleicher, șeful pentru cyber-security al Facebook.

Potrivit unei analize a @DFRLab, partener al Facebook-ului în demascarea manipulărilor electorale în mai multe țări, trei dintre cele patru pagini au fost create în ultima decadă din decembrie 2018: DeStanga, Momentulzero și Pe.Rele.ro. A patra, ANTI FAKE News a fost creată în septembrie anul trecut.

Conținutul diseminat era puternic pro-PSD și erau share-uite articole care îi lăudau pe Liviu Dragnea și pe Viorica Dăncilă. La polul opus erau mesaje denigratoare la adresa președintelui Iohannis și a Laurei Codruța Kovesi.

Analiza arată legăturile acestor pagini cu PSD și câteva foarte puternice indicii țin de faptul că diverse pagini județene – PSD Giurgiu, PSD Teleorman, PSD Iași, PSD Ialomița sau PSD Mehedinți – au dat share.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.