Diana Șoșoacă și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte al SOS România. Soțul: „Decizia este ilegală”

diana șoșoacă
Sursa: Pagina de Facebook Diana Șoșoacă

Senatoarea Diana Șoșoacă și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte al SOS România, susținând că decizia a fost luată pentru a-l putea „scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat”. Însă Dumtru Silvestru-Șoșoacă o acuză pe soția sa de acțiuni abuzive și susține că decizia este ilegală.

Soțul senatoarei a subliniat: „îmi asum să fiu garantul respectării Statutului pentru toţi membrii partidului în faţa abuzurilor dnei preşedinte SOS”. 

„Am aflat despre această Decizie din presă. Decizia este ilegală, membrii partidelor putând fi sancţionaţi numai în condiţiile legii partidelor politice, care garantează dreptul la apărare în faţa forurilor statutare şi în faţa instanţelor de judecată. Potrivit art. 16 (1) din Statutul S.O.S. „Suspendarea ori destituirea din funcţia de conducere pe care o îndeplineşte (un membru) se face de către organul care l-a ales, cu votul majorităţii simple a acestuia”. Suspendarea mea din funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului se poate face numai de Congresul partidului. Decizia nu are consecinţe juridice, subsemnatul deţinând în continuare funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului”, a susținut Silvestru Şoşoacă.

Soțul Dianei Șoșoacă a mai susținut că este de neînţeles o asemenea Decizie, în condiţiile în care proiectul S.O.S. România a fost ideea sa şi este principalul organizator al partidului. 

„Nu se pot accepta totuşi acţiunile abuzive ale acesteia împotriva membrilor şi liderilor din partid. Motivele invocate de dna Preşedinte S.O.S., că aş fi victima unor acţiuni de intimidare şi şantaj din partea serviciilor secrete, în scopul distrugerii carierie sale politice, nu sunt reale. Nu sunt de acord cu folosirea mea şi a familiei pentru ca dna Iovanovici-Şoşoacă să se victimizeze în scop electoral. Nu cauţionez sub nicio formă serviciile secrete, a căror implicare în viaţa politică este cunoscută, dar asta nu înseamnă că putem fi necinstiţi în faţa electoratului şi a membrilor de partid”, a mai spus soțul senatoarei, subliniind că își vaa continua activitatea în partid, decizia nefiind una cu valoare juridică. 

În calitate de prim-vicepreședinte al formațiunii SOS România, Dumitru-Silvestu Șoșoacă a mai transmis: „îmi asum să fiu garantul respectării Statutului pentru toţi membrii partidului în faţa abuzurilor dnei Preşedinte S.O.S. Deciziile discreţionare, bazate pe reacţii nejustificate, vor conduce cu siguranţă la distrugerea partidului şi compromiterea în faţa electoratului. Avem responsabilitate uriaşă faţă de poporul român şi nu avem voie să-l dezamăgim”. 

Senatoarea Diana Şoşoacă a declarat într-o reuniune a formaţiunii SOS, că a decis să îl suspende din funcţia de prim-vicepreşedinte pe soţul său, Silvestru Şoşoacă.

„Pentru a putea să-mi salvez familia a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om şi viaţa lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să îl suspend din funcţia de prim-vicepreşedinte, astfel încât semnătura lui să nu mai însemne nimic, şi în momentul ăla, nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat”, a explicat Diana Şoşoacă. 

Senatoarea a mai susținut că a fost amenințată, fiindu-i propusă funcția de președinte al țării pentru care ar avea cele mai mari șanse. 

„Mi s-a propus, de fapt am fost şantajată, ameninţată, că va trebui să ascult de nişte reguli şi am întrebat şi eu, evident, dar de ce sunt atât de interesantă. Ai cele mai mari procente şi cea mai mare şansă să ajungi preşedintele României, zice, dar nu se poate aşa cum vrei tu. Îţi vom da bani pentru campanie, îţi vom finanţa tot, dar va trebui să asculţi de tot ceea ce ţi se spune şi va trebui să nu mai faci ceea ce ai făcut până acum. Dacă nu, nu vei mai avea familie”, a spus Şoşoacă

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.