Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat sute de amenzi și de avertismente în ultimele zile unor pensiuni, restaurante și magazine din județele Prahova, Brașov și Iași.
Cele mai importante abateri constatate în magazine:
- comercializarea sau utilizarea unor materii prime expirate
- schimbarea stării termice a produselor
- utilizarea, la raionul de vitrină asistată – a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conțineau urme de resturi alimentare, pete și lichid provenit de la scurgerile din produse
- folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecție, urme de mucegai și de rugină
- comercializarea de legume și fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistență moale, improprii consumului uman
- utilizarea unor spații de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafețe cu rugină, urme de insecte
Nereguli descoperite în restaurante:
- lipsa menționării alergenilor în meniuri sau a afișării gramajului porțiilor
- lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate
- lipsa etichetelor la unele produse alimentare
- utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale
Nereguli identificate în hoteluri și pensiuni:
- lipsa afișării prețurilor la cazare
- utilizarea unor lenjerii de pat, saltele și alte accesorii neigienizate sau deteriorate, în spațiile de cazare
- lipsa informațiilor necesare turiștilor în spațiile de cazare.
Comandamentul a verificat și consiliat, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici, în 3 regiuni ale țării: Sud Muntenia Ploiești, Nord Est Iași și Centru Brașov.
În urma acțiunilor de control, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni:
- 199 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei
- 132 de avertismente
- 30 de măsuri de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor
- o propunere de suspendare a activității până la 6 luni.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: