AcasăAlegerile editorilorDeputat PNL, trimis în judecată pentru că a cerut mită o jumătate...

Deputat PNL, trimis în judecată pentru că a cerut mită o jumătate de milion de lei

-

Corneliu Mugurel Cozmanciuc (42 de ani), deputat PNL din 2012, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.

Cozmanciuc a fost trimis în judecată alături de Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, şi de o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă.

“În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Știrea apare la doar câteva săptămâni după ce jurnaliștii de la Recorder au publicat mai multe materiale despre numiri făcute pe criterii politice la Apele Române.

Președintele Klaus Iohannis a încercat să minimalizeze situația și nu a transmis un mesaj clar de condamnare a practicii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...