Decizie UE. Cartea de identitate va putea fi prezentată și de pe telefon

FOTO: Bennian/Pixabay.com
FOTO: Bennian/Pixabay.com

Parlamentul European a aprobat proiectul portofelului digital. Prin această măsură se dorește simplificarea accesului la serviciile publice și practic înseamnă mai puține hârtii plimbate de la un ghișeu la altul și acces la un sistem ușor de folosit oriunde în comunitate.

De asemenea, mai trebuie precizat că nu vom fi obligați să avem o identitate digitală, iar utilizarea portofelului digital va fi una voluntară.

Prin intermediul telefoanelor mobile, cetățenii vor putea să își confirme identitatea și să distribuie documente electronice direct din portofelele digitale. Asta după ce portofelul digital, care are ca scop facilitarea accesului la servicii publice și private în întreaga Uniune Europeană, a primit acordul europarlamentarilor după trei ani de dezbateri.

Obiectivul implementării eID, identitatea digitală europeană, este digitalizarea societății europene. Concret, în curând, fiecare cetățean european sau companie din UE vor putea avea portofel digital. Acesta va fi legat de identitatea digitală națională a persoanei și le va permite europenilor să deschidă conturi bancare, să se înscrie la universitate, să stocheze rețetele medicale și multe altele. În plus, va proteja datele personale ale cetățenilor.

Practic, vom putea salva în acest portofel buletinul, permisul de conducere, cardul de credit, certificările educaționale și multe altele, pentru a putea rezolva rapid diverse probleme din viața de zi cu zi.

„Adoptarea regulamentului european privind identitatea digitală reprezintă o etapă importantă în transformarea digitală a societății noastre. A le permite cetățenilor să aibă un portofel digital european unic și sigur, păstrând în același timp controlul deplin asupra datelor lor personale, reprezintă un pas înainte esențial pentru UE, care va stabili un punct de referință la nivel mondial în domeniul digital și va spori securitatea atunci când se angajează cu servicii online.

În plus, prin plasarea cetățenilor în centrul atenției, regulamentul european privind identitatea digitală contribuie la îmbunătățirea și simplificarea semnificativă a accesului la serviciile publice online. Cetățenii nu ar trebui să fie nevoiți să suporte povara complexității administrative și instituționale“, a transmis Mathieu Michel, secretar de stat belgian pentru digitalizare, simplificare administrativă, protecția vieții private și reglementare în domeniul construcțiilor.

Cartea de identitate digitală europeană va putea fi folosită printre altele pentru:

  • Servicii publice cum ar fi solicitarea unui certificat de naștere, a certificatelor medicale sau cererea de schimbare a adresei.
  • Deschiderea unui cont bancar.
  • Depunerea declarațiilor fiscale.
  • Înscrierea la o universitate din propria țară sau dintr-o altă țară UE.
  • Stocarea unei rețete medicale care să poată fi folosită oriunde în Europa.
  • Dovada vârstei posesorului.
  • Închirierea unei mașini folosind un permis de conducere digital.
  • Rezervarea și cazarea la un hotel.

Cu toate acestea, nu vom fi obligați să avem o identitate digitală. Utilizarea portofelului digital este voluntară, iar cei care nu-l vor folosi nu vor fi discriminați, susține Consiliul UE.

Până în 2026, fiecare țară din UE va trebui să pună la dispoziția cetățenilor un portofel digital, compatibil cu cel din alte state membre. În plus, fiecare țară va pune la punct mecanisme de validare a autenticității și validității portofelului digital.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.